Comandantul Forței Aerospațiale a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a anunțat că următoarea versiune a rachetei balistice hipersonice ar putea să aibă o rază de acțiune de până la 2.000 de kilometri.
Tensiunea din lumea arabă ajunge la cote din ce în ce mai ridicate, după ce comandantul Forței Aerospațiale a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran a anunțat că raza unei noi rachete va fi extinsă până la 2.000 de kilometri. Este vorba de o nouă versiune a unei rachete balistice hipersonice. Generalul de brigadă Amir Ali Hajizadeh a scos în evidență și progresele pe care le-a făcut Iranul în industria de apărare, mai ales, în ceea ce privește dezvoltarea de rachete.
„Astăzi, am realizat toate tehnologiile complexe în domeniul industriei de apărare”, a declarat gerenalul de brigadă. Comandantul a făcut referire și la prezentarea recentă a rachetei hipersonice Fattah. El a susținut că următoarea versiune a acesteia ar putea să aibă o rază de acțiune de până la 2.000 de kilometri. Amir Ali Hajizadeh a continuat prin a spune că poporul iranian urmează să primească vești bune în ceea ce privește puterea rachetelor dezvoltate.
Cât de puternică este racheta balistică hipersonică Fattah
Racheta hipersonică Fattah a fost prezentată de IRGC în timpul unei ceremonii care a avut loc la Teheran la începutul lunii iunie. Numele proiectilului a fost ales de liderul Revoluției Islamice, ayatollahul Seyed Ali Khamenei. Acest proiectil are o rază de acțiune de 1.400 de kilometri. În același timp, focosul rachetei are un motor sferic care funcționează cu combustibil solid, cu o duză mobilă care permite rachetei să se deplaseze în toate direcțiile.
Generalul de brigadă Amir Ali Hajizadeh a declarat, anterior prezentării, că racheta balistică hipersonică de producție internă a fost supusă mai multor teste. Comandatul a mai adăugat că racheta poate penetra toate sistemele de rachete de apărare aeriană și poate detona sistemele antirachetă ale inamicului. Mai mult decât atât, generalul a susținut că producția proiectilului este un „salt uriaș” industria iraniană de rachete. Oficialii IRGC au transmis că racheta Fattah este „unică în lume”, potrivit Stiripesurse.