Iranul a recunoscut, sâmbătă, că a doborât ”dintr-o eroare” avionul Boeing 737 al companiei Ukrainian Airlines, dând vina în același timp pe „aventurismul american” în această tragedie.
Iranul regretă „profund” prăbuşirea avionului, „o mare tragedie şi o eroare impardonabilă”, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani.
„Ancheta internă a forţelor armate a concluzionat că, în mod regretabil, rachete lansate din eroare au provocat prăbuşirea avionului ucrainean şi moartea a 176 de nevinovaţi”, a transmis el pe Twitter.
Anuntul vine in contextul in care ministrul de externe Mohammad Javad Zarif exprimase deja „regrete, scuze şi condoleanţe”, precizând însă că Washingtonul nu este străin de această dramă. O „eroare umană în timp de criză cauzată de aventurismul american a dus la dezastru”, a scris el într-un tweet.
Javad Zarif făcea aluzie la tensiunea provocată de uciderea, pe 3 ianuarie, a generalului iranian Qassem Soleimani într-un raid cu dronă la Bagdad, la decizia preşedintelui american Donald Trump. Teheranul a replicat printr-un tir cu rachete împotriva unor baze din Irak unde erau staţionaţi militari americani.