Forţele aeriene ale Irakului au paraşutat, din greşeală, ajutor umanitar într-o zonă aflată sub controlul militanţilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI), dezvăluie Washington Post.
Ajutorul umanitar, constând din produse alimentare, apă potabilă şi muniţii, era destinat soldaţilor irakieni care participă la operaţiunea împotriva islamiştilor SI, dar a fost din eroare paraşutat într-o zonă din provincia irakiană Anbar, controlată de jihadişti.
“Soldaţii noştri aveau nevoie într-adevăr de ajutor, însă din cauza unei erori intervenite la nivelul comandamentului armatei irakiene şi a lipsei de experienţă a piloţilor a rezultat că i-am ajutat pe islamişti să ne ucidă militarii”, a declarat unul din parlamentarii locali, Hakim al-Zamili, într-un interviu pentru postul de televiziune NBC News.
Incidentul a fost confirmat, sub rezerva anonimatului, de unul dintre reprezentanţii Ministerului Securităţii al Irakului. O anchetă a fost deschisă în acest caz şi investigaţii sunt în curs de desfăşurare, mai scrie cotidianul american, preluat de Agerpres.
SUA, împreună cu o serie de ţări arabe, au lansat la 23 septembrie o campanie de atacuri aeriene asupra unor poziţii ale grupării SI în Siria. Washingtonul a anunţat, în urmă cu o zi, că doar luni şi marţi au fost efectuate 22 de lovituri aeriene împotriva grupării SI în Siria şi Irak.
Raidurile aeriene au afectat rafinării de petrol, controlate de jihadişti, tancuri de asalt, artilerie, clădiri şi alte ţinte, dar militanţii continuă să câştige teren în unele regiuni, în special în apropiere de frontiera turcă, potrivit AFP.