Jihadiştii care au cucerit, azi, mai multe oraşe din nordul Irakului au determinat refugierea a 100.000 de creştini şi au scos crucile din biserici, a declarat Patriarhul caldeean irakian Louis Sako, evocând „un dezastru umanitar”.
„Sunt 100.000 de strămutaţi creştini care au fugit doar cu hainele pe ei, unii pe jos, ducându-se în regiunea Kurdistan'', a explicat Patriarhul pentru AFP la Kirkuk (nord).
„Este un dezastru umanitar. Bisericile (din oraşele cucerite) sunt ocupate, crucile lor scoase”, a afirmat Patriarhul, adăugând că peste 1.500 de manuscrise au fost arse.
Jihadiştii au cucerit azi Qaraqosh, cel mai mare oraş creştin din Irak, cu 50.000 de locuitori, şi alte zone din provincia Ninive, a cărei capitală este Mosul (nord). Combatanţii Statului Islamic (SI) au luat poziţie în cursul nopţii, după retragerea forţelor kurde, potrivit locuitorilor.
„Ştiu acum că oraşele Qaraqosh, Tal Kayf, Bartella şi Karamlesh au fost părăsite de locuitorii lor şi sunt acum sub controlul insurgenţilor'', a declarat pentru AFP monseniorul Joseph Thomas, arhiepiscopul caldeean de Kirkuk şi Suleimaniyeh, potrivit Agerpres.
Potrivit declaraţiilor Patriarhului Sako, combatanţii Statului Islamic au atacat, miercuri seara, mai multe sate din câmpiile din Ninive, trăgând cu mortiere şi cucerind mai multe dintre ele.
„Guvernul şi autorităţile kurde sunt incapabile să apere poporul nostru. Trebuie ca ei să coopereze, cu sprijin internaţional şi cu echipament militar modern'', a adăugat Patriarhul.
„Cu multă durere şi tristeţe, lansăm astăzi un apel către Consiliul de Securitate al ONU, Uniunea Europeană şi organizaţiile umanitare pentru a-i ajuta pe aceşti oameni aflaţi în pericol de moarte'', a afirmat Patriarhul caldeean, exprimându-şi speranţa că ''nu este prea târziu pentru a se evita un genocid''.