Teodosie al Tomisului se opune ideii de unificare a datei la care cele două mari biserici creștine, cea Catolică, și cea Ortodoxă, sărbătoresc Paștele. Lumina Sfântă de la Ierusalim, nu vine decât o dată pe an. Paștele ortodox se sărbătorește diferit de cel catolic, deoarece Biserica Ortodoxă folosește încă vechiul calendar Gregorian.
În lumea creștină, cele două mari biserici, sărbătoresc Paștele, la două date diferite, și asta din cauza schimbării unui calendar, care a avut loc acum mai multe sute de ani.
Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului spune că nu poate fi de acord cu unificarea datei la care se sărbătorește Paștele, deoarece Lumina Sfântă vine o singură dată, și doar atunci când sărbătoarea se ține după vechiul calendar, respectat de Biserica Ortodoxă.
”Noi respectăm toate cele trei condiții înscrise într-un canon al sărbătoririi Paștelui. Noi sărbătorim Paștele după calendarul neîndreptat. Paștele adevărat este acolo unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? Nu au. Au alții? Nu au. Toți se adună la lumina ortodocșilor, dar nu îndrăznesc să vină, pentru că este greu la ortodocși. Sunt posturi mari și aspre”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, citat de Antena3.
Anul viitor va exista o anomalie
În anul 2024, Biserica Catolică va sărbători Paștele pe data de 31 martie, în timp ce Biserica Ortodoxă, pe data de 5 mai, diferența fiind de cinci săptămâni.
Teologii susțin că data după care se sărbătorește Paștele, este legată de data echinocțiului de primăvară, care este 21 martie, mai exact în prima duminică, după lună plină.
Bisericile Ortodoxe continuă să ia în calcul la stabilirea datei Paștelui, calendarul de rit vechi, care menționează că echinocțiul de primăvară este la data de 3 aprilie.
În tot acest timp, din secolul XVl, Biserica Romano Catolică a trecut la calendarul Gregorian, și ține cont doar de data de 21 martie, atunci când are loc echinocțiul de primăvară.
Misterul Luminii Sfânte de la Ierusalim
În fiecare an, doar la data la care ortodocșii sărbătoresc Paștele, Lumina Sfântă coboară în mormântul Mântuitorului de la Ierusalim.
Patriarhul Ierusalimului intră în mormânt, îmbrăcat doar într-un stihar alb, fiind percheziționat înainte de un polițist israelian.Tradiția mai arată că alături de patriarh, mai are voie să intre în mormânt un reprezentant al armenilor.
În timpul slujbei vecerniei, patriarhul intră în mormânt, unde spune o rugăciune specială, după Lumina Sfântă, care coboară sub forma unui fulger, în zig zag, aprinde vata presărată pe lespede, și de unde focul este adunat de patriarh cu mâna și pus în două cupe din aur.