Designerul Stephan Pelger s-a sinucis în urmă cu câteva zile, după ce ani de zile s-a luptat cu depresia. Doi psihologi au analizat comportamentul din ultimele săptâmâni ale designerului și au ajuns la concluzia că acesta se lupta pentru a ieși din depresie.
În urmă cu aproape două săptămâni, Stephan Pelger și-a anunțat prietenii că își va face un implant de păr și că are planuri pentru a-și transforma imaginea, și că vrea să plece în vacanță la New York.
Psihoterapeutul Daria Martin a explicat că un om care are astfel de planuri, nu se gândește la sinucidere, ci la cum să arate mai bine pentru viitor. Gestul suicidal este pus de specialist pe un moment prost, pe o veste tristă, care i-a accentuat starea de depresie și care l-a condus la ideea că nu mai are pentru că să lupte.
”În momentul în care și-a programat intervenția, avea viziunea că va trăi și că va trăi chiar bine. Nu este o intervenție cu un rezultat care se vede imediat, e necesar un anumit timp. Nu îți faci intervenția asta ca să stai închis în casă. În această perioadă, ceva i-a accentuat, însă, starea de depresie. Poate fi un factor exterior, de exemplu, un mesaj de la un iubit, o despărțire sau ceva din interiorul lui”, a explicat psihoterapeutul Daria Martin.
Trăia într-un vid emoțional
Un alt psiholog, Camelia Demeter crede că designerul Stephan Pelger trăia într-un vid emoțional, acesta trecând printr-un moment anxios.
„În momentul în care suntem anxioși, ne ocupăm de aspectul fizic în mod exagerat. Este o fugă. A încercat să ascundă vidul emoțional pe care-l trăia făcând o intervenție estetică”, susține Camelia Demeter.
Suferea de depresie
Stephan Pelger nu a ascuns niciodată că suferă de depresie de aproape 30 de ani, și că de multe ori a avut nevoie de ajutorul specialiștilor pentru a trece de aceste episoade.
Chiar el spunea că ”puține lucruri mă fac fericit”, ceea ce arată că viața lui era una marcată de gânduri negre, legate de viitor sau de alte idei, peste care unii oameni pot trece mai greu.
Chiar și vecinii din casa unde avea atelierul de design, știau despre problemele lui Stephan Pelger, dar cu toate astea, el părea un om prietenos, care nu era capabil de un astfel de gest.
”Nu mă așteptam la gestul ăsta de la el. Și dacă era cu probleme, nu arăta niciodată. Pe un om depresiv rău îl vezi. El se aranja, și-a schimbat chiar și tunsoarea de curând”, a povestit vecina designerului.
”Era dărâmat, nu-l mai văzusem așa niciodată”
Cu toate astea, medicul Felix Popescu, cel care trebuia să îi facă implantul de păr, care era prieten vechi cu Stephan Pelger, are o altă părere. El a declarat că nu l-a văzut niciodată pe desginer ”atât de căzut psihic”.
”Era dărâmat. Nu-l mai văzusem așa niciodată. M-a rugat să îl ajut cu niște somnifere și calmante foarte puternice, dar nu puteam să îi dau așa ceva. Mi-a mărturisit că nu își poate reveni din depresie. M-a întrebat dacă știu un psiholog și i-am spus că da. Rămăsese să meargă la el, dar nu a mai ajuns”, a spus medicul Felix Popescu.
Potrivit medicului, starea de sănătate a lui Stephan Pelger s-a agravat după un eveniment care a avut loc în 2018, la Cannes, acolo unde a fost bătut și tâlhărit de două femei.
”Pentru el a fost jignitor ce i s-a întâmplat atunci. El era mai sensibil din fire, mai copilăros. În această perioadă, ceva i-a accentuat starea de depresie”, a mai spus dr. Felix Popescu, citat de Gândul.