Fostul consilier pentru securitate națională al președintelui american, Donald Trump, John Bolton, estimează că locatarul de la Casa Albă ar putea, în caz de realegere în noiembrie, să decidă o retragere a Statelor Unite din NATO, într-un interviu publicat luni de ziarul german “Handelsblatt”, scrie La Libre Belgique.
“O retragere din NATO doar o mâna de republicani o aprobă. Dar dacă el (Trump) este reales, aceste bariere ar putea fi ridicate. Cine știe ce ar face într-un al doilea mandat”, a afirmat dl Bolton, demis în septembrie anul trecut și autor al unei cărți vitriolante contra președintelui Statelor Unite.
În caz de victorie electorală a dlui Trump la prezidențialele din 3 noiembrie, el îi sfătuiește pe europeni să-și orienteze diplomația spre Congres. “Camera Reprezentanților și Senatul se pot opune președintelui. Dacă ar exista o retragere (a Statelor Unite) din NATO sau o altă retragere semnificativă a trupelor (americane) din Europa, ar putea exista o puternică rezistență atât a democraților cât și a republicanilor. Prin urmare, europenii ar fi mai bine sfătuiți să se adreseze Congresului”, a adăugat fostul consilier prezidențial și ambasador american pe lângă Națiunile Unite.
În cartea sa "The Room Where It Happened" (Încăperea în care s-a întâmplat), cronică a celor 17 luni petrecute la Casa Albă, publicată la sfârșitul lui iunie, dl Bolton scrie că președintele Trump era gata să anunțe o retragere a Statelor Unite din NATO la summitul de la Bruxelles, pe 12 iulie 2018.
Potrivit lui, dl Trump și-a împărtășit intenția de a agita această amenințare în fața șefilor de stat și de guvern ai țărilor aliate din cauza nemulțumirii sale referitoare la cheltuielile de apărare a celor mai mulți dintre ei, vizând în mod special Germania.
Sursa: Rador