„Injecţiile îi erau administrate la scurt timp după micul dejun. De îndată ce îşi termina porţia de fulgi de ovăz şi ulei de in, Adolf Hitler trimitea după medicul său personal, Theodor Morell (Theodor Gilbert Morell (1886–1948) s-a născut într-un sătuc din Germania, în familia unui profesor de şcoală primară. Potrivit unui articol apărut în The Guardian în 1945, Morell era pe jumătate evreu). Doctorul sufleca mâneca pacientului ca să-i injecteze un nemaipomenit cocktail de droguri, multe dintre ele creând dependenţă şi fiind astăzi considerate periculoase şi ilegale” – dezvăluie scriitorul britanic Giles Milton în volumul Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei (Editura Corint, 2019) .

În continuare, ipoteza lui Milton:

„Zi de zi, timp de nouă ani, dr. Morell i-a administrat lui Hitler amfetamine, barbiturice şi opiacee în asemenea cantităţi încât şi-a atras porecla de Stăpânul Injecţiilor. Unii dintre apropiaţii lui Hitler se întrebau dacă nu cumva încearcă să-l omoare pe Führer.

Theodor Morell îi era însă mult prea devotat ca să-l ucidă. Şarlatanul acesta obez, cu o halitoză oribilă şi un miros corporal respingător, îl cunoscuse pe Führer la o petrecere dată la Berghof. Hitler avea de multă vreme probleme de sănătate, suferind printre altele de crampe, diaree şi o flatulenţă cronică atât de severă, încât, după fiecare masă, trebuia să se retragă ca să elimine cantităţi uriaşe de gaze.

Dieta neconvenţională nu făcuse decât să agraveze aceste probleme. Renunţase la carne în 1931, după ce făcuse o comparație între consumul de şuncă şi cel de carne umană. Din acel moment, mâncase cantităţi uriaşe de legume bogate în apă, sub formă de piure sau zdrobite. Dr. Morell l-a urmărit pe Hitler în timpul unei mese cu astfel de preparate, după care a studiat consecinţele. „S-au produs constipaţie şi o colosală flatulenţă, la o scară cum rareori am întâlnit”, scria el. Morell l-a asigurat pe Führer că are nişte medicamente miraculoase, care îl pot scăpa de toate necazurile.

A început prin a-i administra nişte tablete mici şi negre, numite „pilulele antigaz ale doctorului Küster”. Hitler lua 16 pe zi, aparent fără să-și dea seama că ele conţineau stricnină. Cu toate că îi uşurau – temporar – flatulenţa, aceste pastile au fost, aproape sigur, cauza tulburărilor de atenţie şi a culorii pământii pe care a căpătat-o pielea lui în ultimii ani de viaţă.

Morell i-a prescris apoi un tip de bacterii coli hidrolizate, numit Mutaflor, care a părut să ajute la rezolvarea într-o oarecare măsură a problemelor intestinale ale Führerului. Hitler a fost aşa de încântat de rezultate, că l-a invitat pe doctor să facă parte din cercul restrâns al elitei naziste. Din acea clipă, Morell i-a fost mereu în preajmă.

Pe lângă crampe abdominale, Hitler suferea şi de ameţeli matinale. Ca tratament, Morell îi injecta un preparat diluat, pregătit de el dintr-un praf pe care îl ţinea împachetat în foiţă de aur. Acesta nu a dezvăluit niciodată ingredientul activ al respectivului medicament, numit Vitamultin, dar, orice ar fi fost, avea efecte miraculoase ori de câte ori era administrat. În doar câteva minute, Hitler se ridica de pe canapea, înviorat şi plin de energie.

Ernst-Günther Schenck, medic SS, intrând la bănuieli în legătură cu aceste doctorii miraculoase, a reuşit să pună mâna pe unul dintre pachetele lui Morell. Analizându-i conţinutul în laborator, a descoperit că era vorba de amfetamină.

Pe Hitler nu-l interesa ce anume i se administra câtă vreme substanțele respective aveau efect. În scurt timp, a ajuns să depindă atât de mult de „leacurile” lui Morell, încât şi-a pus sănătatea exclusiv în mâinile lui, cu urmări dezastruoase pe termen lung. A ordonat invazia URSS pe când se afla sub influenţa a 80 de substanţe diferite, între care testosteron, opiacee, sedative şi laxative. Din însemnările doctorului Morell reiese că-i administra şi barbiturice, morfină, spermă de taur şi probiotice.

Cea mai surprinzătoare substanţă prescrisă de acesta Führerului rămâne însă cocaina. În Germania anilor 1930, cocaina era utilizată ocazional ca medicament, însă totdeauna în doze mici şi în concentraţii de sub 1%. Morell a început să-i administreze lui Hitler cocaină sub formă de picături oftalmice. Conştient de faptul că Führerul se aştepta să se simtă mai bine după ce lua medicamentele, el îi punea în picături de zece ori mai multă cocaină. Doza respectivă ar putea fi cauza psihozei manifestate de Hitler în ultimii ani de viaţă. (…) Administrarea pe termen lung a acestor substanţe, în special a amfetaminelor, a dus la apariţia unui comportament tot mai ciudat. Cea mai vizibilă manifestare a acestui comportament s-a produs în timpul unei întâlniri între Hitler şi Mussolini, petrecută în nordul Italiei. În timp ce se străduia să-şi convingă omologul să nu treacă de partea inamicului, Hitler şi-a pierdut controlul şi a devenit de-a dreptul isteric. Iată ce scrie istoricul Richard Evans, specializat în problemele celui de-al Treilea Reich: „Putem afirma cu destulă certitudine că Morell i-a dat nişte pastile lui Hitler înainte ca acesta să se întâlnească cu Mussolini… [era] de-a dreptul surescitat, vorbind, mormăind, evident sub influenţa amfetaminei.”

Către finalul războiului, starea sănătăţii lui Hitler s-a înrăutăţit considerabil. Dependent de droguri, braţele lui erau atât de înțepate, încât Eva Braun l-a acuzat pe doctor că e „obsedat de injecţii”. Morell îl transformase pe Hitler într-un depedent de droguri. Cu toate acestea, a continuat să-l venereze pe iubitul său Führer ca pe un erou şi i-a rămas alături în buncărul din Berlin până aproape în ultima clipă.

Morell a fost prins de americani curând după prăbuşirea celui de-al Treilea Reich şi interogat vreme de peste doi ani. Unul dintre ofiţerii care s-au ocupat de el a fost dezgustat de lipsa de igienă personală a medicului.

Theodor Morell nu a fost niciodată acuzat de crime de război. A murit în 1948, din cauza unui atac cerebral survenit la scurtă vreme după eliberarea lui din închisoare, lăsând în urmă o mulţime de documente medicale ce dezvăluie extraordinara dependenţă de droguri a pacientului său preferat. Ca o ironie a soartei, omul însărcinat să-i redea lui Hitler sănătatea a contribuit mai mult decât oricine la distrugerea ei”.

 

 

Te-ar putea interesa și: