„Prin această colecţie îmi propun să scot din întunericul uitării, pentru a oferi spre lectură şi altora, o carte descoperită de mine şi despre care eu cred că e nedrept să rămînă în mormînt pentru totdeauna. Iisus i-a strigat lui Lazăr:

Lazăre, vino afară!

După care i-a zis să umble.

Infinit mai modest, eu îmi propun să înviez cîte o carte.

Am descoperit o carte în mormîntul uitării.

Am propus-o spre tipărire.

I-am zis să umble.

Nu pariez că, în chip automat, va şi umbla. Eu însă mi-am făcut datoria.”

Despre această primă carte tipărită în colecția Cărți redescoperite de Ion Cristoiu (va urma, Stelian Popescu, Predică în pustiu, culegere de editoriale întocmită și publicată de autor, directorul ziarului Universul în 1941) am convocat amănunte tot în Avertisment:

„Cartea pe care o propun ca deschizătoare de colecţie a apărut, după moartea lui Ionel Brătianu, la Editura Ramuri din Craiova. Autorii au ales din discursurile ţinute de Ionel Brătianu, între 1914-1927, fragmente semnificative pentru imaginea unui politician de excepţie în Istoria României, deoarece a avut un lucru rar la un politician de la noi:

 O viziune despre lume şi viaţă, din care s-a născut un Program de viaţă şi activitate.

Selecţia citatelor din Ion I.C. Brătianu aparţine Editurii Ramuri. Cu toate acestea, ne-o asumăm, deoarece e o selecţie inteligentă şi generoasă. Pentru înlesnirea lecturii am pus intertitluri.

Fotografiile şi citatele tipărite separat sînt opera exclusivă a Editurii Mediafax.

Am căutat să păstrăm din carte oralitatea şi autenticitatea textului.

Acolo unde a fost nevoie, am modernizat formulările, pentru a le face accesibile cititorului de azi.”

După opinia mea cartea nu trebuie să lipsească de pe masa de lucru a niciunui politician român de azi, indiferent că e Dreapta sau de Stînga. Aceasta deoarece, așa cum arăt în prefața Învățăturile lui Ionel Brătianu către politicieni și nu numai: „Dincolo de notele de concreteţe, condamnate la efemer, dai azi, în cuvîntările lui Ionel Brătianu, peste idei generale despre politică, despre relaţia situaţie internă – situaţie internaţională, despre conduita liderului, despre rolul trecutului în desluşirea prezentului. (….)

Se spune, de regulă, că ar fi bine să-i mai recitim, din cînd în cînd, pe clasicii literaturii române.

Exemplul Ionel Brătianu ne convinge că ar fi bine să-i mai recitim, din cînd în cînd, şi pe clasicii politicii româneşti.”

Cititorilor cristoiublog.ro și Evenimentul zilei le ofer drept îndemn de a citi această carte citatele semnificative desprinse de mine din Cuvîntările strînse în carte, veritabile învățături lapidare pentru politicieni români:

”Noi trebuie să constatăm cu sînge rece realităţile, pentru că acţiunea politică înseamnă prevedere şi realizare.

Este nevoie, mai mult ca oricînd, să fim stăpâni pe noi înşine, pentru a putea fi stăpîni pe destinele noastre.

Noi trăim în prezent, nu în trecut.

Instituţiile care vor să se menţină şi să se dezvolte trebuie să evolueze şi să se armonizeze cu interesele societăţilor în care trăiesc.

Partidele de guvernămînt, pe deasupra voinţei lor, prin faptul însăşi al continuităţii lor, au o solidaritate de răspundere şi deci orice conducător al unui partid, care nu este prea orbit într-un moment de patimă de altă natură, este dator să vadă în liniile generale ale unei lupte politice şi un act de colaborare.

Nimic bun şi sănătos nu sporeşte, dacă concetăţenii se învrăjbesc şi se mănîncă între ei.

Iată de ce este de datoria oamenilor care pretind şi au datoria de a conduce destinele acestui popor să înţeleagă de sus, cu toată înălţimea vederilor, misiunea pe care o are acest popor, în locul unde Dumnezeu l-a pus şi unde, din istoria trecutului şi din faptele prezentului, se dovedeşte care este rostul său, misiunea sa în istoria civilizaţiei.

Mă gîndesc că politica cea mare nu o fac, în chestiuni de asemenea ordin, aceia care cred că sînt cei mai înţelepţi, ci o fac aceia care sînt cu mai mult suflet şi cu mai multă credinţă. Un popor care vrea să trăiască nu se poate mulţumi cu viaţa trecutului. Trecutul nu merită reamintire decît ca să servească, cum am zis adineauri, de chezăşie pentru viitor. Un popor care lîncezeşte şi stă pe loc este un popor care dă înapoi şi care moare. Slavă Domnului, însuşirile neamului nostru nu permit ca, în secolul al XX-lea, să poată sta cineva la îndoială dacă românii au în faţa lor un viitor mare şi strălucit.

Un popor nu e mare numai prin graniţele sale; un popor e mare prin însuşirile sale, prin forţele pe care le reprezintă. Acele forţe sînt de diferite feluri. Înainte de toate sînt forţele morale, pe care, în primul rînd, le reprezintă conştiinţa poporului în menirea sa; sînt forţele intelectuale, pe care le constituie cultura şi inteligenţa lui; sînt forţele fizice, acelea pe care le măsoară bărbăţia ostăşească a unui neam.

 Cine concepe relaţii cu străinătatea pentru a asigura siguranţa sau condiţiile de existenţă ale statului pe bunăvoinţa din afară, fie acela din afară cît se poate de amic al nostru, face totdeauna o greşeală şi, în anumite împrejurări, o crimă. Noi voim o viaţă puternică de stat, pe temelii larg democratice. Voim dezvoltarea regimului constituţional, în deplină ordine şi legalitate, o viaţă politică parlamentară.

Aceasta implică partide puternice şi temeinic alcătuite, care să poată da viaţă politică organică statului.

Au plătit scump acele ţări în care partidele n-au împlinit aceste condiţii. Fărîmiţarea şi descompunerea lor au adus dezordine şi reaua funcţionare a regimului constituţional şi au condus la zguduiri şi reacţii totdeauna vătămătoare şi primejdioase. Sîntem datori să ferim statul nostru de asemenea primejdii.

Siguranţa Ţării o dă hotărîrea sa, în orice împrejurări, de a-şi apăra, cu toate puterile, drepturile sale şi, totdeodată, înţelepciunea ca, în orice împrejurări să caute ca interesele ei să concorde cu interesele mari ale lumii.

Interesul mare al lumii, în ziua de astăzi, este Pacea.

O operă revoluţionară nu are sorţi de reuşită decît dacă aceia care o conduc au destulă putere ca să o realizeze şi aceia care i se opun nu au destulă conştiinţă sau destulă energie ca să i se opună.

În învăţămîntul istoriei se poate constata că, în cele mai multe cazuri, nu atît capacitatea acelora care au făcut revoluţiile, cît incapacitatea acelora care trebuiau să le împiedice a fost adevărata cauză a triumfurilor unor asemenea încercări.

Istoria este de mare folos pentru aceia care ştiu să tragă învăţături, pentru aceia care se îmbărbătează şi se instruiesc din trecut, trăgînd tot ce le poate spori forţele, dar, totdeodată, dîndu-şi seama şi de ceea ce istoria învaţă prin evoluţia societăţilor. Din ea se vede cum aceia care nu ştiu să se adapteze vremurilor sînt chemaţi să scadă şi să piară.

Prima condiţie pentru a fi capabil de a guverna este să fii capabil a te guverna. Toate actele: şi cel de la Chişinău, şi cel din Bucovina, şi cel de la Alba-Iulia sînt manifestări însemnate şi care, venite la timpul lor, au contribuit să se realizeze în întregime opera pe care o impuneau soarta neamului nostru şi lupta lui de veacuri. Chezăşia esenţială a situaţiei internaţionale a unui stat e sănătoasa lui stare internă. Lucrînd pentru organizarea şi dezvoltarea acestei stări, contribuim totdeauna la realizarea unei bune politici externe. Dar actuala desfăşurare a vieţii internaţionale şi problemele fundamentale ce urmează a fi rezolvate după războiul mondial cer imperios ca situaţia internă şi externă a României să-i îngăduie nu numai ca ea să-şi spună cuvîntul, dar cuvîntul ei să fie ascultat.

Am auzit adesea vorbindu-se de „marii europeni”, numind astfel pe aceia care, exclusiv preocupaţi de părerea străinătăţii, socotesc că pot înlocui prin succese externe forţele interne. Procesul cred că este răsturnat, adevăratul mare european este acela care contribuie la dezvoltarea Europei prin dezvoltarea forţelor naţionale pe care le reprezintă.

Multe feluri de slăbiciuni sînt primejdioase pentru un om politic. Dar tot Bismarck a dat o definiţie, pe care o găsesc capitală. El zicea: „Ca să cunoşti adevărata valoare a unui om, să scazi din facultăţile sale vanitatea şi să vezi ce rămâne”. Cu alte cuvinte, cu cît vanitatea este mai mare, cu atît valoarea lui rămîne mai mică. Iar dacă vanitatea copleşeşte restul însuşirilor, oricare ar fi ele, atunci acel om devine negativ. Această definiţie este adevărată nu numai în politică, dar, desigur, în toate relaţiile omeneşti, şi eu am cunoscut oameni foarte inteligenţi, străluciţi chiar, dar care, puşi în această ecuaţie a lui Bismarck, deveneau o cantitate negativă şi negativi au rămas.”

 

Te-ar putea interesa și: