Ion Țiriac și-a pierdut răbdarea. Miliardarul român s-a descărcat!
- Andrei Calin
- 30 septembrie 2019, 18:21
Ion Țirica a declarat că ar putea să vândă turneul de tenis pe care îl organizează în Ungaria
Ion Țiriac a anunțat că ar putea vinde turneul pe care îl organizează la Budapesta. Este vorba despre competiția care în trecut a fost găzduit de București. Dar, din cauza situației deplorabile a Arenelor BNR, Țiriac a fost nevoit să se mute în Ungaria. Miliardarul a declarat că s-a săturat să aștepte renovarea arenei centrale din Parcul cu Platini și ar putea să vândă turneul.
„Budapesta mai are încă un an turneul ATP, dar lucrurile se pot schimba și mâine dimineață. Am o ofertă de 12 milioane de euro pentru el. E o ofertă foarte bună pentru un turneu din categoria 250. Îl vând și gata.
Aștepând să se rezolve problemele cu arena BNR, am ajuns la 80 de ani. De 30 de ani tot aștept lucruri și foarte puține se îndeplinesc. Sunt frustrat așteptând. Toată lumea e foarte binevoitoare până la făcut. Acolo ne oprim”, a spus Țiriac pentru gsp.ro.