Ion Țiriac și-a cumpărat cel mai scump cavou din cimitirul Bellu. A aparținut unei mari personalități – Imagini și informații exclusive

Ion Țiriac și-a cumpărat cel mai scump cavou din cimitirul Bellu. A aparținut unei mari personalități – Imagini și informații exclusiveIon Țiriac/Sursa: Facebook

Ion Țiriac își pune în ordine lucrurile lumești. Ajuns la 83 de ani, legendarul tenismen și-a pregătit, „așa cum se face”, fiecare detaliu al momentului în care va trece la cele veșnice. Și cum rafinamentul îl definește, miliardarul a ales cel mai vechi cavou și unul dintre cele mai scumpe din Cimitirul Bellu. În pământul cumpărat de Ion Țiriac și-a dormit somnul de veci o mare personalitate.

În ,,Grădina cu Suflete a Baronului Bellu” se regăsește cel mai mare număr de monumente istorice și sculpturi, peste 300, având o importanță majoră în cadrul patrimoniului cultural național. Fiecare „piesă” are o istorie fascinantă și afaceristul Ion Țiriac își va pune și el amprenta în acest loc încărcat de povești, legende și emoții. Cu o avere de 1,5 miliarde de dolari, fostul maestru al sportului alb nu s-a uitat la bani atunci când i s-a ivit ocazia să achiziționeze unul dintre cele mai vechi și mai fascinante monumente funerare din Cimitirul Bellu.

Vă prezentăm, în exclusivitate, cavoul și prețul lui piperat, dar și cine și-a dormit somnul de veci acolo.

Exclusiv EVZ - Ion Țiriac a cumpărat cavoul familiei Alexandrescu

Miliardarul a aflat, în urmă cu un an, că s-a produs un eveniment rar: un cavou, unul dintre cele mai vechi și mai spectaculoase morminte, a fost scos la vânzare. Impresionantul monument funerar a aparținut familiei J.N. Alexandrescu, o familie înstărită a Bucureștiului anilor 1854.

Foto: EVZ - Cavoul cumpărat de Ion Țiriac, Cimitirul Bellu din Capitală.

Bijuteria arhitectonică este plasată chiar în centrul cimitirului, fiind realizată în 1864, la aproape 6 ani după ce baronul Barbu Bellu, ministrul Cultelor și Justiției la acea vreme, dona un teren de 15 hectare Sfatului orășenesc. Pe cele 15 hectare s-a construit cimitirul care îi poartă numele.

Exclusiv EVZ - A plătit aproape 3.000 de euro per metru pătrat

Țiriac nu a ratat această șansă și a plătit 170.000 de euro, cât cerea proprietarul, dacă nu cumva a mai obținut vreo reducere la negocieri. Dar a reușit să-și ia locul ideal pentru a avea odihnă veșnică pe aleea principală, lângă nume precum Cantacuzino, Șuțu, Ghica, Aslan și alții.

Monumentul funerar al familiei J.N. Alexandrescu se remarcă prin stilul neoclasic cu o ușă ornamentată și multe elemente decorative din piatră, iar locul de veci se întinde, cu tot cu grădină, pe o suprafață de 60 de metri pătrați.

Structura actuală include 5 locuri subterane pentru cei decedați, ceea ce înseamnă că și urmașii legendarului tenismen vor putea beneficia de mormântul de lux. Totodată, miliardarul plănuiește restaurarea construcției. Va renunța astfel la patina timpului și impresionanta „durere a pietrei bătute” cum spun bătrânii, iar noul cavou va fi din marmură și granit și va avea, spun surse, 12 cripte subterane și 6 supraterane. O astfel de renovare ar costa cel puțin 50 de mii de euro, potrivit firmelor de specialitate. În plus, demararea acestui proiect necesită aviz de la Ministerul Culturii.

L-a invitat și pe Nasty în cavoul său

Unul dintre cei invitați de Țiriac în a i se alătura în veșnicie a fost chiar prietenul și coechipierul său, Ilie Năstase.

Sursa foto: EVZ

Nasty (75 de ani) a povestit, cu ceva timp în urmă, cum Țiriac i-a mărturisit că își pregătește mormântul, un mausoleum la Bellu, și că ar mai fi rămas ceva loc și pentru el, dacă nu are... alte planuri. În plus, miliardarul își dorește și mutarea osemintelor părinților săi, îngropați la Brașov, în noua construcție. Tatăl lui, Ioan, a murit când Țiriac avea doar 10 ani.

Cariera sportivă a lui Ion Țiriac

Ion Tiriac a avut o carieră de tenis de performanță în anii 1960 și 1970. El a jucat în mai multe turnee de Grand Slam, inclusiv Australian Open, French Open, Wimbledon și US Open. De asemenea, a reprezentat România în competiții precum Cupa Davis și a câștigat mai multe turnee la nivel internațional.

În cariera sa de antrenor, a lucrat cu unii dintre cei mai talentați jucători de tenis ai timpului, inclusiv Boris Becker și Ilie Năstase, și a contribuit la formarea și dezvoltarea acestora ca jucători de top. Prin acestea și prin afacerile sale de succes, Ion Țiriac a devenit unul dintre cei mai influenți oameni din sportul românesc.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro