București. Miliardarul Ion Țiriac este vizat de procesul de recalculare a pensiilor, în conformitate cu noua lege. La fel ca alte milioane de români, omul de afaceri și-a primit ori își va primi decizia, de la factorul poștal, în aceste zile.
Procesul de recalculare a stârnit numeroase controverse în rândul românilor. Mulți au fost dezamăgiți de sumele ce le-au revenit în urma procedurii. Alții, în jur de 20% au primit decizii cu sume mai mici. Aceștia acuză faptul că noua lege nu le-a luat în calcul toate stagiile de cotizare. Ei nu vor mai beneficia, de indexările anuale, prevăzute de lege.
Ce pensie are Ion Țiriac
Este întrebarea care circulă pe buzele multor amatori de cancanuri în această perioadă. Toți vor să știe dacă Ion Țiriac a intrat în rândul norocoșilor, cărora Marcel Ciolacu le-a dat ceva la recalculare. Or, dacă în decizia lui a fost înscrisă o pensie mai mică decât cea pe care o încasează.
Noile pensii, după lege, vor fi vitate beneficiarilor de la 1 septembrie, conform reglementărilor în vigoare. Până acum Țiriac beneficia de o pensie în valoare de aproximatic 12.000 de lei, ca fost ofițer în MAI. Iar ca să fim corecți până la capăt, în această calitate este beneficiarul unei pensii speciale.
Pe de altă parte, conform informațiilor care circulă în spațiul public, miliardarul nu are un stagiu de cotizare complet. El a activat doar 20 de ani ca ofițer. Drept urmare, este posibil ca în decizie, pentru partea contributivă, să-i fi fost înscrisă o valoare mai mică decât cea pe care o are în plată.
Începând cu anul 1999, miliardarul și-a depus banii într-un cont în care s-ar fi strâns în jur de 700.000 de euro, conform Capital.ro.
Recalcularea pentru Irinel Columbeanu
Spre deosebire de Ion Țiriac, un alt pensionar celebru și-a pierdut averea. Irinel Columbeanu a ajuns să locuiască într-un azil de pensionari. Iar parte din pensia sa este cheltuită pentru acoperirea datoriilor pe care le are. Fost milionar de succes, proprietarul unei vile impozante la Snagov, Columbeanu a rămas fără nimic.
În urmă cu câteva zile, Irinel Columbeanu spunea că așteaptă decizia de recalculare, la fel ca toți ceilalți pensionari. Spre deosebire de Ion Țiriac, nu-și permite să-și pună pensia pe card ca să vadă câți bani se adună. Dimpotrivă, Columbeanu se bucură de fiecare leuț primit în plus, care îl ajută să supraviețuiască.
„Legea e bună. Nu am primit, încă, nicio decizie. Probabil și pentru că nu am mult de când iau pensie. Am sub 2.000 de lei lunar”, a declarat acesta, recent.
Ion Țiriac avere de 2 miliarde de dolari
Miliardarul nu este prea îngrijorat, spre deosebire de alți peste 700.000 de pensionari dacă din decizie îi va rezulta o pensie mai mică. Cu siguranță, Ion Țiriac nu va contesta hârtia și nu va pierde timpul pe la ghișeele casei de pensii. El este unul dintre cei mai bogați români, cu o avere estimată la aproximativ 2,1 miliarde de dolari.
Fost sportiv de performanță și om deafaceri de succes, Țiriac a adunat o avere considerabilă. El a făcut investiții mai mult decât profitabile de pe urma cărora a strâns ban cu ban. În urmă cu ceva timp anunța că cele 2,1 miliarde de dolari vor fi împărțite în mod egal între copii.
Ion Țiriac are trei moștenitori legitimi, dar alți 30 de copii nelegitimi. Drept care, spunea, averea se va împărți în părți egale pentru toată lumea.
„Am trei copii legitimi, dar am 33 în total. Nu îmi poartă numele, dar după dispariția mea, averea va fi împărțită în 33 de părți egale. Toată lumea va primi aceeași sumă. Dacă le cade totul din cer, vor avea un handicap”, a transmis Ion Țiriac.