Ion Țiriac NU A FOST DE ACORD ca Maria Șarapova să joace în turneul său, de la Madrid! Ce a spus miliardarul în legătura cu tenismena dopată
- Alexandru Toader
- 18 martie 2017, 12:51
Maria Șarapova va reveni în luna aprilie în circuitul WTA, după suspedarea de 15 luni pentru dopaj. Rusoaica a primit deja trei wild-card-uri, printre care și la Madrid Open, turneul patronat de Ion Țiriac.
Miliardarul român a tunat după ce rusoaicei i s-a acordat un wild-card pentru competiția din capitala Spaniei. Ion Țiriac a mărturisit că s-a opus acestui lucru, dar decizia finală nu i-a aparținut.
„Solicitările de wild-card au fost adresate către un număr relevant de turnee, precum Stuttgart, Madrid, Roma şi altele. Prima a venit către mine, în calitate de proprietar al turneului de la Madrid, prin prisma relevanţei competiţiei.
Personal m-am opus propunerii de acordare a unui wild card către Sharapova. Decizia finală însă nu îmi aparţine. Organizatorul are dreptul de selecţie, nu proprietarul. Manuel Santana este directorul turneului şi reprezentantul organizatorului, în măsură să hotărască aceste aspecte”, a declarat Ţiriac.
Site-ul oficial al WTA a precizat că suspendarea Șarapovei se va încheia, oficial, pe 26 aprilie. Cu toate acestea, solicitarea ei de a primi un număr nelimitat de wild-card-uri a fost acceptată, și, astfel, tenismena va reveni în circuit. „Masha” a primit, până acum, trei wild-card-uri, la turneul Premier de la Stuttgart, la cel Premier Mandatory de la Madrid și la cel Premier 5 de la Roma, competiții ce se vor desfășura pe zgură. Însă, rusoaica se pare că nu va fi primită la Roland Garros, deoarece organizatorii Marelui Șlem parizian nu vor să-i acorde jucătoarei un wild-card.