Site-ul stiripesurse.ro a preluat de pe Mediafax fragmentul de dialog avut cu Monica Mihai în cadrul emisiunii Gîndurile lui Cristoiu, difuzată duminică, 14 aprilie 2019, la ora 17 pe Mediafax și Gîndul.info. Înregistrarea e postată pe Mediafax. Poate fi vizionată de toți cei interesați în deslușirea unuia dintre cele mai importante momente ale post decembrismului:

Trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu. Conștient de importanța momentului, i-am acordat un spațiu larg în cadrul dialogului. Agenția a dat drept titlu una dintre primele aserțiuni ale mele despre dosar:

„E o nemernicie să numești acest dosar Dosarul Revoluției.”

De ce e o nemernicie dosarul astfel intitulat?

Din cel puțin două motive:

• Titlul n-are nici o legătură cu conținutul. Ancheta a vizat Fenomenul Terorist, fenomen care iese din perioada de răsturnare a lui Nicolae Ceaușescu, cea posibil de a fi identificată cu o revoluție.

• Prin această falsificare se creează imaginea unei Revoluții trimise în judecată, premieră chiar și în Istoria României.

Să ne explicăm.

Evenimentele din decembrie 1989 se împart în două perioade distincte: Pînă pe 22 decembrie 1989 la prînz, cînd Ceaușescu e urcat de Generalul Victor Stănculescu în elicopter, arestîndu-l practic, și după 22 decembrie 1989 pînă pe 25 decembrie 1989, cînd se dă Comunicatul privind condamnarea și executarea lui Nicolae Ceaușescu.

Prima perioadă poate fi identificată cu o revoluție, deși unii au numit-o a Revoltei spontane, formulă aiurea, deoarece nici o revoltă spontană din Istorie n-a dus în chip automat la căderea unui regim.

Ambele perioade au avut morți și răniți. Dacă în ce privește perioada de pînă la plecarea cu elicopterul, atît istoricii, cît și anchetatorii au stabilit responsabilitatea cel puțin politică a lui Nicolae Ceaușescu în morții din decembrie 1989, pentru perioada de după căderea lui Ceaușescu, nici istoricii, nici anchetatorii succesivi n-au putut stabili cine e responsabil de numărul de 862 de morți și 2150 de răniți.

Aceasta deoarece morții și răniții au fost victimele a ceea ce s-a numit Fenomenul Teroriștii din decembrie 1989, despre care eu am scris de nenumărate ori că se constituie într-una din marile enigme ale Istoriei noastre. Căderea lui Ceaușescu a provocat un entuziasm de nedescris în rîndul românilor. Mult mai important, căderea a adus cu sine dacă nu entuziasmul atunci o stare de ușurare în rîndurile nomenclaturiștilor, ale celor din instituțiile de forță, în frunte cu Securitatea. În ultimii ani ai domniei lui Ceaușescu n-am întîlnit activist care să nu bombăne la tot ce se întîmpla. Memoriile lui Ion Traian Ștefănescu apărute la editura Mediafax sub titlul Întîlniri de lucru cu Nicolae Ceaușescu arată cît de mare era disperarea produsă de politica lui Nicolae Ceaușescu chiar în rîndurile unor primi - secretari. După plecarea lui Nicolae Ceaușescu, la ora 16, are loc la MApN o întîlnire pe care eu am numit-o în scrieri mai vechi a Împărțirii tortului. Noua echipă, în frunte cu Ion Iliescu, se întîlnește cu șefii instituțiilor de forță ai fostului regim și obține de la ei recunoașterea ca echipă conducătoare. Într-un interviu istoric dat mie de generalul Stănculescu, acesta a susținut în premieră post decembristă că Armata de sub conducerea sa dăduse o Lovitură de stat militară prin care a fost răsturnat Ceaușescu. Tot Armata, cu sprijinul fostei Securități, al fostei Miliții, a predat pe 22 decembrie 1989, la orele 16, puterea echipei politice conduse de Ion Iliescu. La ora 16, putem considera că Lovitura de stat sau Revoluția se încheiase. Nicolae Ceaușescu fusese înlocuit cu Ion Iliescu.

În după amiaza lui 22 decembrie 1989 are loc în Piața Republicii de atunci un uriaș miting. În balcon apar Ion Iliescu și membrii echipei. La apariția lor din mulțime se strigă Fără comuniști! La puțin timp dinspre Palatul regal începe să se tragă. Nu înspre balcon, unde se aflau membrii noii echipe, ci spre sediul CC și mai ales sediul Bibliotecii Universitare. Începe astfel ceea ce eu am numit Diversiunea Teroriștii din decembrie 1989. Toată noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 se trage în București, dar și în alte orașe ale țării pe rupte. Televiziunea lansează și cultivă teza Teroriștilor. Teroriștii ar fi instrumente ale lui Nicolae Ceaușescu. Îmbrăcați în combinezoane negre, trag din toate pozițiile și ucid fără milă pentru a-l readuce la putere pe Nicolae Ceaușescu. Dosarul trimis în instanță de Parchetul militar concluzionează fără drept de apel. Morții și răniții sînt victimele Diversiunii Teroriștii din decembrie 1989:

„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decît cele ale represiunii exercitate în intervalul 17- 22.12.1989 (orele 12:00).”

Că morții și răniții de după plecarea lui Nicolae Ceaușescu sînt victimele Diversiunii Teroriste a fost stabilit demult de istorici. Dosarul nu face altceva decît să confirme asta din punct de vedere penal.

Dacă în privința cauzelor se manifestă unanimitate, lucrurile se schimbă cînd vine vorba de a răspunde la întrebarea: Cine a provocat fenomenul terorist? Un răspuns l-a dat Ion Iliescu.

În seara lui 23 decembrie 1989, într-o atmosferă de groază din întreaga țară, Ion Iliescu apare la televizor pentru a dezvălui poporului român cine erau teroriștii. Am reprodus acest discurs într-un eseu mai vechi al meu. Îl reproduc aici deoarece - sînt sigur - e o piesă grea la Dosar:

„Dragi cetăţeni,

Am avut o zi plină şi grea. Venim chiar de la Comandamentul militar al Frontului Salvării Naţionale. Datorită acţiunilor criminale ale unor bande de terorişti instruiţi special pentru lupta împotriva maselor populare şi apărarea dictatorului, activitatea noastră normală nu s-a putut desfăşura normal în cursul acestei zile. Am fost nevoiţi să dăm prioritate acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor. Existenţa acestor grupe de terorişti, a unor indivizi fanatizaţi, care acţionează cu o cruzime fără precedent, trăgînd în locuinţe, în cetăţeni, provocînd victime în rîndul militarilor, este încă o expresie elocventă a carac terului antipoular al dictaturii Ceauşescu, care a făcut enorm de mult rău poporului şi care nu a economisit mijloace enorme şi acţiuni gîndite, ordonate pentru constituirea unor asemenea unităţi de represiune. Vrem să vă spunem că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor. De fapt există un consens naţional împotriva dictaturii. Acţiunile diversioniste, teroriste, criminale ale grupelor de terorişti, care vor să împiedice funcţionarea noii puteri şi să destabilizeze societatea noastră este o ultimă zvîrcolire a acestei creaţii monstruoase a dictaturii antipopulare.”

Comentînd discursul, scriam în eseul respectiv următoarele:

„Ce ne spune simpla analiză de text? Că potrivit noului şef al statului, Teroriştii fac pare din «unităţi de represiune», a căror constituire a fost ordonată de Nicolae Ceauşescu. Pentru asta, fostul Conducător «nu a economisit mijloace enorme şi acţiuni gîndite».

Mai mult, teroriştii nu sînt simpli executanţi ai unor ordine, ci «indivizi fanatizaţi», care «acţionează cu o cruzime fără precedent» numai și numai de dragul lui Nicolae Ceauşescu. (...)

Acum ştim că pe fostul Conducător nu numai că-l abandonaseră, dar, mai mult, îl trădaseră toţi, de la securişti pînă la membrii CPEx.”

Toți cei care au respins teza asta am încercat să găsim alte explicații. Discursul lui Ion Iliescu dezvăluie un lider care știa multe lucruri despre Teroriști. Dacă adăugăm faptul că Teroriștii au rezolvat multe dintre problemele noii Puteri, inclusiv cea de justificare a Procesului simulat al lui Nicolae Ceaușescu, s-ar contura teza unei Diversiuni puse la cale de Ion Iliescu. M-am numărat printre cei care au avansat și teza unei Operațiuni secrete a unui Serviciu secret străin, GRU, care, după ce a acționat, și-a extras oameni, și chiar și arestații fără să lase urme. Teza mea se baza și pe faptul că istoricii cel puțin n-au descoperit pînă acum o probă directă a implicării lui Ion Iliescu. Dosarul prin care Ion Iliescu e trimis în judecată, denumit impropriu al Revoluției, susține teza implicării lui Ion Iliescu.

E un adevăr cu valoare de axiomă că după ora 16, 22 decembrie 1989, puterea aparținea în totalitate noii echipei. Potrivit Rechizitoriului noua echipă a luat imediat decizii „importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.”

Printre aceste măsuri, Dosarul înscrie la loc de frunte crearea Diversiunii cu Teroriștii: „Ancheta a relevat că pentru atingerea acestor scopuri, începînd cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.”

A comandat Ion Iliescu Fenomenul terorist sau măcar l-a acceptat?

 Justiția omenească va da răspunsul. Pînă atunci, dar și după, rămîne însă Judecata Istoriei.

Și în fața acestei Judecăți trebuie să răspundă Ion Iliescu.

Asta înseamnă că Ion Iliescu nu se poate mulțumi cu ceea ce a spus la anchete și cu ceea ce va spune la Tribunal.

Ion Iliescu trebuie să se apere.

Îl obligă la asta nu doar imaginea cu care va intra el în Istorie, dar și imaginea cu care va intra în Istorie România lui 1989.