E bine ca ne-am calificat la Euro 2008.
Nu se mai poate trai fara fotbal. El si-a depasit conditia de industrie a divertismentului, a intrat in sangele si in constiinta popoarelor. Banii invartiti cu lopata de protagonisti sunt stropiti cu sentimentele, orgoliile si aspiratiile fanilor.
Fotbalul a ajuns sa iasa cu un picior din logica vietii, pentru a-l cufunda in visare. Deraierea acceptata de o lume intreaga are, cred, la baza, o nazbatie de copii mari. Caci, la urma urmei, fotbalul este o exhibitie fabuloasa, un pariu castigat cu natura, care a lasat mainile, nu picioarele, pentru indeletniciri reusite.
Dovada ca inca nu se poate spune ca avem de-a face cu un jucator indepicioratic, in loc de indemanatic. Cateodata ma gandesc, savurand un dribling naucitor, la femeia aceea cu brate amputate, dintr-un balci de demult, ce croseta miraculos cu andrelele infipte intre degetele de la picioare.
Noi ne-am nascut a doua oara, dupa zisa Revolutie, cand s-a sters linia de demarcatie dintre profesionismul nostru mascat si cel autentic. Botezul s-a efectuat in cazanul in care fierbeau intrecerile Mondialelor din Italia, din vara lui ‘90. Absolvite cu bine, pe locurile 9-12, nu rupeam gura targului (doar castigasem o Cupa a Campionilor Europeni cu patru ani mai inainte), dar intrati in randul lumii, au navalit peste delegatia noastra impresarii, asmutiti de perspectiva unor transferuri masive, benefice, legale.
Hamesit dupa glorie si bani, fotbalul romanesc oferea o piata de desfacere virgina si generoasa. Statiunea Telese Terme, salasul tricolorilor, devenise un fel de bazar. Narile conducatorilor, ca si ale jucatorilor, frematau, pandind oferta. Chiar si pe Cornel Dinu, protapit atunci in fruntea sportului nostru, il furnicau preocupari manageriale, secundat discret de antrenorul Emeric Ienei.
Nevestele jucatorilor studiau si ele cu sarg mercurialul. Fotbalul romanesc isi oferea ugerul, scancind de placere. Toti, dar absolut toti tricolorii aveau sa se inroleze in tabara stranierilor: Lung, Rednic, Gica Popescu, Rotariu, regretatul Klein, Sabau, Lupescu, Lacatus, Hagi, Andone, Balint, Raducioiu, Timofte, Lupu, Mateut, mai tarziu si Ilie Dumitrescu.
In timp ce sub cerul Italiei tricolorii asudau si mercato vibra, la Bucuresti mineriada dezlantuita facea ravagii. Gazdele ne priveau stramb. Intr-un ochi li se citea oroarea, in celalalt compasiunea. Dintr-un grup masiv de suporteri care au insotit in premiera nationala peste granite deschise, oripilati, cateva sute au cerut azil politic in Italia, acordat pe loc. Dintre cei intorsi acasa, la hotelul unde stateam si eu, doi au fost prinsi la plecare cu televizorul color mascat intr-o patura, ca un balot banal. Un avertisment pe care Italia nu l-a luat in seama.
Recomandările noastre
