Ion Caramitru: "Nu-l mai putem sili pe maestrul Radu Beligan să dea contribuţii pentru pensie"
- Adam Popescu
- 30 iulie 2010, 19:17
Normele metodologice lansate joi în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor încurcă şi mai mult aplicarea Codului Fiscal, care a fost modificat începând cu 1 iulie, susţin experţii contabili contactaţi de EVZ.
"Normele sunt supuse acum dezbaterii publice", explică Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), unul dintre cei care au lucrat nemijlocit, în 1996, la apariţia Legii 8 privind Drepturile de Autor.
"Am văzut proiectul de norme, comunic deja cu Ministerul de Finanţe şi aştept o comunicare şi cu Ministerul Muncii, pentru că am ceva de spus în acest domeniu. Am lucrat la elaborarea Legii 8 şi, în perioada mea de ministeriat, am mai contribuit la perfecţionarea acestei legi. Ordonanţa emite nişte principii cu specific general. E bine ca normele să clarifice modul de funcţionare a acestei ordonanţe. Acceptând că este un moment de sacrificiu, nu cred că există rezistenţe la ideea reducerii la jumătate a cotei de contribuţii forfetare a artiştilor, nici chiar la impozitarea suplimentară a veniturilor acestora.
Ceea ce trebuie respectat, însă, sunt principiile acestei legi. Pe de-o parte specificarea în clar a beneficiarilor dreptului de autor şi a celor conexe – în cazul nostru artiştii creatori – şi care sunt drepturile şi obligaţiile lor. Aici sunt mai multe nunaţe. Întâi, ceea ce se numeşte relaţia dependenta şi independentă faţă de instituţiile producătoare de drept de autor. Sunt cazuri în care artişti de marcă sunt angajaţi cu contract de muncă în instituţii publice, conducând aceste instituţii sau colaborând cu instituţia producătoare de evenimente culturale. Şi atunci trebuie, în corpul acestei hotărâri de guvern privind normele de funcţionare a ordonanţei, să fie specificat în mod clar care este raportul între artistul angajat şi artistul colaborator", explică Ion Caramitru.
Potrivit acestuia, există realitatea absolută a faptului că artiştii, care trăiesc strict din ceea ce produc ei ca artişti – care nu sunt angajaţi la stat sau în sistem privat – şi care produc opere de artă, trebuie să respecte, acceptând, aşa cum cere aceasta nouă lege, contribuţia lor la pensie şi la asistenţă medicală.
"Intervine apoi o altă situaţie, în care se afla cea mai mare parte a artiştilor, care sunt angajaţi la stat sau în sisteme private, care primesc un salariu pentru ceea ce fac, şi sunt obligaţi prin lege să contribuie procentual la asistenţă socială şi medicală, astfel încât nu mai pot fi încă o dată taxaţi cu asemenea contribuţii petnru activităţile lor independente de instituţia la care sunt angajaţi. Aceasta este o condiţie extrem de importantă", spune directorul TNB.
"Prin efectul acestei legi, artiştii ar putea avea dreptul la pensie"
Caramitru precizează că în aceasta lege şi în normele ei metodologice trebuie respectat aspectul de unicat al produsului artistic.
"Produsul artistic este irepetabil, este rezultatul gândirii şi realizării unei persoane înzestrate cu talent. Acest lucru este recunoscut prin legea dreptului de autor, care specifică faptul că, din punct de vedere juridic, produsul nu poate fi imitat, copiat etc fără sancţiuni. Acum urmează să fie impozitat suplimentar", adaugă Caramitru.
Artistul, însă, are cheltuieli specifice personale pentru a practia arta pentru care este născut, iar legea îi permite o deducere din cheltuieli, potrivit directorului TNB.
"Să luăm, de pildă, cazul operelor monumentale – materialul, uneltele, atelierul - toate reprezintă cheltuieli deductibile. Nimeni nu-l ajută pe artistul plastic să-şi cumpere marmură. S-a creat această deducere forfetară, ca şi în cazul celorlalte genuri de artişti, pe diferite paliere. Ori această deducere, care era de 40% pentru artiştii interpreţi, şi de 50% pentru artă monumentală, a fost redusă la jumătate", susţine el.
Artiştii care trăiesc nemijlocit doar din producţiile lor artistice, vor fi siliţi acum să plătească contribuţii la fondurile sociale.
"Sunt de acord, pentru că, prin efectul acestei legi, vor avea şi ei dreptul la o pensie. Nu poate fi aplicat, însă, celor care au fost pensionaţi deja, cei care şi-au plătit contribuţiile lor şi totuşi mai lucrează. Exemplul cel mai vizibil este maestrul Radu Beligan. Nu-l mai putem sili să plătească contribuţii pentru pensie, pentru că le-a plătit deja o dată. El are acest dar de la Dumnezeu de a lucra în continuare şi nu poate fi impozitat suplimentar. În măsura în care aceste dispoziţii, care apar în suită şi ca efect al unui moment de criză, sunt reversibile, aşa cum promite guvernul, sunt de acord cu această strângere de curea, pentru salvarea naţiei.
E de luat în calcul, totuşi, că fiecare din nou să facă un mic sacrificiu. Sper că sunt doar lucrurile sunt trecătoare. Guvernul a promis că aceste măsuri sunt pe termen limitat, au încercat să spună că vor fi valabile doar până la 1 ianuarie. Sigur că sunt unii care au câştiguri foarte mici şi care vor avea de suferit în acest timp foarte mult. Trebuie analizat de la caz la caz", mai spune Ion Caramitru.
Normele încurcă şi mai mult Codul Fiscal
Normele metodologice lansate joi în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor încurcă şi mai mult aplicarea Codului Fiscal, care a fost modificat începând cu 1 iulie, susţin experţii contabili contactaţi de EVZ.
"Cu normele astea fiecare aplică cum îl taie capul. Mi se pare un haos. E mai rău ca oricând", ne-a spus Constantin Sergiu, consultant fiscal. Potrivit lui, prin ceea ce ministerul doreşte să reglementeze, de fapt, se adânceşte şi mai mult evaziunea.
Un alt expert ne-a precizat că din proiectul Finanţelor nu se înţelege ce contribuţii vor fi nevoite să achite persoanele care au venituri din activităţi independente. (Ciprian Mailat)