Decizia CCR, CUIUL din SICRIUL lui Iohannis. PREȘEDINTELE primește AMENINȚĂRI din VASLUI. ,,SUSPENDAREA este INEVITABILĂ”
- Mihaela Dan
- 6 iulie 2018, 13:56
Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, susţine că suspendarea preşedintelui Klaus Ionannis este o decizie „inevitabilă” în condiţiile în care acesta refuză în continuare să pună în aplicare decizia CCR de revocare a şefei DNA, invocând motive puerile.
Dumitru Buzatu a declarat, vineri, că speră ca şeful statului să aplice decizia CCR și să renunțe la diversele tertipuri, scrie Mediafax.
„Până la urmă, conflictul pe care preşedintele Iohannis îl întreţine permanent, refuzând să respecte anumite dispoziţii constituţionale şi să pună în aplicare o hotărâre a CCR, nu poate să rămână fără un răspuns. Eu sper ca preşedintele, trecând dincolo de momentul acesta în care uzează de tot felul de tertipuri, să revină la sentimente mai bune, să aplice litera şi spiritul Constituţiei şi să intre în legalitate. Aceste motive puerile, cum că nu a citit destul sau citeşte foarte greu, nu pot fi motive veritabile pentru a nu pune în aplicare o hotărâre a CCR. Răbdarea majorităţii are şi ea un sfârşit şi se va proceda la suspendarea preşedintelui Iohannis. Eu cred că lucrurile nu pot trena foarte mult şi vom vedea ce vor discuta liedrii coaliţiei majoritare, dar în condiţiile în care preşedintele va refuza, cu obstinaţie, să pună în aplicare o hotărâre a CCR, suspendarea va deveni, probabil, inevitabilă”, a spus Buzatu.
Potrivit acestuia, până la momentul acesta, liderii coaliţiei PSD-ALDE au făcut tot ceea ce este posibil pentru evitarea unei suspendări, însă vor trebui şi ei aleagă, ori renunţă la exercitarea actului de putere, ori vor trebui să îl suspende pe preşedintele Iohannis. De asmenea, liderul PSD Vaslui îl mai acusă pe liderul de la Cotroceni că nu își respect atribuțiile și rolul de mediator.
„Klaus Iohannis a abandonat rolul său de mediator, ceea ce este o altă încălcare a Constituţiei şi s-a poziţionat de o parte, fiind vârful de lance al unei opoziţii divizate, foarte incisive şi violente”, a mai spus preşedintele PSD Vaslui.