Iohannis, ÎNTÂLNIRE cu ambasadorii. TEMELE de discuție

Iohannis, ÎNTÂLNIRE cu ambasadorii. TEMELE de discuție

Președintele Klaus Iohannis se va întâlni, marți, începând cu ora 13.00, la Hotel Athénée Palace Hilton, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, informează Administrația Prezidențială. Dejunul de lucru între șeful statului și diplomați este găzduit de Ambasada Republicii Estonia, țară care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în cel de-al doilea semestru al acestui an.

„În cadrul întâlnirii se vor discuta subiecte legate de evoluțiile interne, dar și aspecte legate de principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 14 - 15 decembrie a.c., respectiv securitate şi apărare, gestionarea migrației, dimensiunea socială a Uniunii Europene, educație și cultură.

De asemenea, va fi abordat și subiectul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană”, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

Parlamentul European a adoptat, joia trecută la Bruxelles, Bugetul Uniunii Europene (UE) pentru anul 2018, în valoare de 160,1 miliarde de euro. În forma sa finală, bugetul prevede mai mulți bani pentru crearea de locuri de muncă, pentru investiții în cercetare, inovare și siguranța cetățeanului față de proiectul inițial propus de Comisia Europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News

În dezbaterile din plenul PE, europarlamentarii britanici care au demarat Brexit-ul s-au arătat nemulțumiți că Anglia trebuie să dea bani pentru ieșirea din Uniunea Europeană, potrivit profit.ro. Euroscepticul Nigel Farage care a fost unul dintre inițiatorii Brexit-ului, a amenințat că UK va opri viramentele de 50 miliarde euro către Bruxelles.

„Pentru dumneavoastră, Crăciunul a venit mai devreme”, i s-a adresat euroscepticul Nigel Farage comisarului de resort Günther Oettinger, în cadrul dezbaterilor pentru bugetul UE pe anul viitor din sesiunea plenară de joia trecută, de la Bruxelles.

Farage se referea la faptul că banii britanicilor vin să umple cuferele pentru onorarea angajamentelor asumate prin bugetul votat în plenul PE și că nu există proiecții pentru reducerea acestuia deși își va pierde al doilea contributor. „Plecăm!”, a precizat euroscepticul.

Europarlamentar din partea partidului independenței Regatului Unit al lui Farage, cel care a precipitat Brexit, Jonathan Arnott, și-a exprimat nemulțumirea că Marea Britanie trebuie să cotizeze la proiectele europene la 2 ani după ce deja cetățenii britanici s-au exprimat prin vot, la 23 iunie 2016, asupra părăsirii blocului comunitar.

Solicitarea de la Bruxelles este ca țara care iese din UE să-și asume toate obligațiile de cotizare la buget asumate prin planul de bugetar multianual 2014-2020, inclusiv plăți pe 2019 și 2020, în care deja Marea Britanie nu va mai fi stat membru. Suma s-ar ridica în total la 50 miliarde de euro, echivalentul calculat de Arnott la 1.000 de euro pe capul fiecărui cetățean britanic.