Iohannis, „față-n față” cu președintele Consiliului European. Miza: împrumuturi pe o perioadă de 30 de ani
- Dan Coravu
- 30 iunie 2020, 16:48
Iohannis a discutat cu preşedintele Consiliului European despre viitorul buget al UE şi planul de relansare economică.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o consultare bilaterală în format de videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European care va avea loc pe 17 şi 18 iulie la Bruxelles.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţia a vizat viitorul buget multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi Planul de relansare economică propuse de către Comisia Europeană.
Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat obiectivele principale pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, reiterând necesitatea de a se ajunge cât mai curând posibil la un acord final.
Sursa citată indică faptul că în ceea ce priveşte viitorul buget al Uniunii, şeful statului a subliniat că obiectivul major al ţării noastre este obţinerea unor alocări cât mai mari pentru politicile de coeziune şi agricultură.
„În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat solicitarea de menţinere a unui rol principal al celor două politici în cadrul viitorului buget al Uniunii, având în vedere că acestea reprezintă cele mai importante instrumente de investiţii ale Uniunii, care funcţionează în mod adecvat şi care pot oferi soluţii eficiente în situaţiile de criză”, arată Administraţia Prezidenţială.
Cu privire la politica de coeziune, şeful statului a solicitat o flexibilitate sporită în absorbţia sumelor alocate acestei politici. El a susţinut creşterea transferurilor între diferitele fonduri ale acestei politici pentru a adapta finanţarea disponibilă la nevoile noastre specifice de dezvoltare. De asemenea, şeful statului s-a exprimat în favoarea menţinerii ratelor de cofinanţare şi prefinanţare din actuala perioadă de programare 2014-2020, precum şi a actualei reguli de dezangajare a fondurilor europene de n+3 ani.
Preşedintele Klaus Iohannis a pledat şi pentru o flexibilitate suplimentară în cadrul concentrării tematice în cazul Fondului European de Dezvoltare Regională.
Klaus Iohannis, întâlnire de taină cu Dacian Cioloș și Cătălin Predoiu. Ce au discutat cei trei
Marea alianță împotriva lui Iohannis. Șapte partide unite și pregătite să-l dea jos de pe tronul de la Cotroceni
Şeful statului a mai solicitat, referitor la Politica Agricolă Comună, alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, ţinând cont de faptul că zonele rurale au o nevoie ridicată de investiţii pe termen lung.
În ceea ce priveşte plăţile directe, el a susţinut continuarea procesului de convergenţă externă a acestora, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest. Preşedintele Iohannis a optat pentru eliminarea caracterului obligatoriu al mecanismului de plafonare a plăţilor directe, astfel încât statele membre să aibă flexibilitatea necesară pentru adaptarea finanţărilor la propriile condiţii specifice.
„Cu privire la introducerea unor resurse proprii noi la bugetul Uniunii Europene, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România este în favoarea oricărei alte resurse care poate genera venituri suplimentare, dar care să nu afecteze sursele de venit existente la nivelul statelor membre”, menţionează Administraţia Prezidenţială.
Referitor la Planul de redresare economică, preşedintele Iohannis s-a referit la o alocare totală substanţială, pentru o pondere mai mare a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, precum şi pentru un acces rapid şi eficient la finanţare pentru toate statele membre. Klaus Iohannis a cerut şi o perioadă cât mai lungă în ceea ce priveşte implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral şi eficient.
„Preşedintele României s-a pronunţat pentru asigurarea unei perioade de rambursare de 30 de ani pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, întrucât această abordare ar permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu şi lung asumate la nivelul Uniunii Europene, evitând, totodată, presiuni nejustificate asupra bugetelor naţionale”, arată sursa citată.
În ceea ce priveşte Fondul pentru Tranziţie Justă, şeful statului a pledat pentru caracterul voluntar al transferurilor de la Fondul de Coeziune către acest fond.
Sursa: Agerpres