Iohannis cere reexaminarea modificărilor la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale

Iohannis cere reexaminarea modificărilor la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, considerând că prevederile acestui act normativ pot genera consecinţe negative în domeniu.

"Legea pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 instituie măsuri legislative ce vizează producătorii de energie electrică. În opinia noastră, unele dintre prevederile legii menţionate sunt neclare şi, prin aceasta, pot genera o serie de consecinţe cu un potenţial efect negativ în domeniu, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament a actului normativ transmis la promulgare", se arată în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Şeful statului arată că prin modificarea art. 28 lit. f) - articolul unic punctul 3 din legea transmisă la promulgare - se prevede obligaţia producătorilor de a menţine rezerva de combustibil la un nivel suficient, sau, după caz, o rezervă suficientă de apă, pentru îndeplinirea obligaţiilor de producţie şi furnizare continuă a energiei electrice, care se remunerează conform cu reglementările în vigoare, precizând că din redactarea acestei normei nu rezultă însă cu certitudine că producătorii au şi obligaţia de a menţine rezerve suficiente de combustibil pentru asigurarea siguranţei Sistemului Energetic Naţional.

"Neclaritatea normei cu privire la existenţa acestei obligaţii ar putea pune în pericol continuitatea furnizării energiei electrice, în mod special în perioadele în care se înregistrează temperaturi extreme. O reanalizare şi clarificare a normei menţionate este cu atât mai necesară cu cât Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, în actuala formă, se referă nu numai la obligaţiile asumate prin contracte, ci şi la cele de pe piaţa de echilibrare", afirmă Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, el indică faptul că prin introducerea alin. (3) la art. 29 - articolul unic punctul 4 din legea transmisă la promulgare - se permite producătorilor să perfecteze contracte cu alţi producători şi să realizeze un mixt energetic, pentru a oferta pe piaţa internă sau la export energia electrică, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 123/2012, precum şi cu celelalte prevederi în vigoare.

"Prin faptul că nu se precizează condiţiile minime privind structura mixtului energetic sau criteriile ce ar trebui îndeplinite de către aceşti producători, noile prevederi permit operatorilor să perfecteze înţelegeri cu diverşi alţi producători, ceea ce ar putea fi interpretat ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, conform cărora tranzacţiile cu energie electrică se desfăşoară pe piaţa concurenţială, în mod transparent, public, centralizat şi nediscriminatoriu. În acest context, modificarea propusă la art. 29 poate fi de natură să afecteze competiţia pe piaţă, acest lucru fiind în detrimentul consumatorului şi al accesului cât mai avantajos al acestuia la piaţa de energie", explică Iohannis, potrivit Agerpres.

Şeful statului apreciază oportună reanalizarea dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, în ansamblul ei, şi în raport de legislaţia europeană în domeniul energiei electrice.