Iohannis: Cauzele Mineriadei și Revoluție sunt o restanță majoră a Justiției.Trebuie decizii clare și rapide

Iohannis: Cauzele Mineriadei și Revoluție sunt o restanță majoră a Justiției.Trebuie decizii clare și rapide

Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, ocazie cu care a arătat că sunt necesare decizii clare şi rapide în cauzele Revoluţiei şi Mineriadei, afirmând că acestea reprezintă o "restanţă majoră" a Justiţiei.

"Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța deosebită a cauzelor privind Revoluția din 1989 și Mineriada, întrucât o democraţie veritabilă este așezată doar pe bazele solide ale adevărului și dreptății. Preşedintele României a evidenţiat că Justiţiei îi revine responsabilitatea de a stabili adevărul, arătându-şi în același timp convingerea că Ministerul Public va întreprinde toate demersurile în vederea soluționării acestor cauze. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a arătat că cele două cauze reprezintă o restanţă majoră a Justiţiei şi a accentuat necesitatea unei decizii clare şi rapide, stabilirea adevărului cu privire la evenimentele din decembrie 1989 şi din timpul Mineriadei", se arată în comunicatul de presă al administrației prezidențiale. 

Iohannis a precizat că adevărul trebuie să fie cunoscut şi că îşi va exercita toate atribuţiile constituţionale în așa fel încât să existe o soluţionare temeinică şi legală a acestor cauze. Totodată, șeful statului și-a exprimat încrederea că procurorul general Augustin Lazăr va face anchete în dosarele Mineriadei și Revoluției pentru a identifica persoanele responsabile.

"Preşedintele României a subliniat că adevărul trebuie să iasă la suprafaţă şi că îşi va exercita toate atribuţiile constituţionale astfel încât să existe o soluţionare temeinică şi legală a acestor cauze. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat încrederea că Procurorul General va urma întocmai programul la care s-a angajat la începutul mandatului în fruntea Ministerului Public: realizarea unor anchete efective în Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei şi finalizarea investigaţiilor în sensul identificării persoanelor responsabile, inclusiv a decidenților politici", se arată în document.