Iohannis a semnat actul normativ în care se prevede gratuitate la serviciile publice de transport şi pentru elevii din învăţământul preuniversitar privat.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, care prevede gratuitate la serviciile publice de transport şi pentru elevii din învăţământul preuniversitar privat.
Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. În vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale. Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale 92/2007. Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învăţământ, prevede legea, informează Agerpres.
Ce mai prevete lege cu privire la transportul gratuit
Aşadar, elevii din sistemul de educație privat vor beneficia de servicii publice gratuite de transport, în baza unei legi care a fost aprobată în Parlament şi promulgată de preşedintele Iohannis.
Legea care prevede că și elevii din învățământul preuniversitar privat au dreptul la gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Legea a fost votată cu 97 de voturi pentru și alte 30 împotrivă.
„Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”, se arată în proiectul de act normativ.
Propunerea legislative a fost inițiată de mai mulți parlamentari din PSD, PMP şi UDMR. Actul normativ are ca obiect stabilirea unor măsuri prin care să li se asigure servicii gratuite de transport public local şi judeţean pentru elevi. Costurile vor fi subvenționate de către primăriile sau consiliile județene care gestionează aceste servicii de transport.