Iohannis a semnat DECRETELE numirii vicepreşedinţilor ai ICCJ
- Ana Petrescu
- 21 noiembrie 2016, 19:23
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de numire în calitate de vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a judecătorilor Ilie-Iulian Dragomir şi Gabriela-Elena Bogasiu, anunță administrația prezidențială într-un comunicat. Cei doi au fost propuşi șefului statului pentru aceste funcţii, marţea trecută, de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
ÎCCJ este condusă de un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi patru preşedinţi ai secţiilor, iar potrivit legii care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor, preşedintele ICCJ şi cei doi vicepreşedinţi sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea CSM.
Judecătoarea Gabriela Elena Bogasiu a fost preşedinte al Biroului Electoral Central în perioada referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, scrutin care a fost invalidat, în 2012.
Ea este deja delegată în funcţia de vicepreşedinte al ÎCCJ. Judecătoarea a fost și membru în Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti între anii 2005-2006 şi preşedintele secţiei de Contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti (decembrie 2000 - septembrie 2002). Din iunie 2006 Bogasiu este magistrat la ÎCCJ.
Ilie Iulian Dragomir este cel care a luat decizia ca Elena Udrea să rămână în arest preventiv în martie 2015, în dosarul Gala Bute.
Din iunie 2007, Iulian Ilie Dragomir este judecător la ÎCCJ, Secţia penală. Magistratul a fost și preşedintele Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din iunie 2004 până la finele lui 2005 când a devenit vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti în intervalul ianuarie 2006 – iunie 2007.