– EVZ: – În ce stadiu te afli astăzi?

– Ioana Ginghină: – Sunt într-un stadiu foarte bun, pentru că urmează să merg la mare. Abia aștept să mă duc să mă distrez.

– Mergi cu fetița ta?

– Da, cu Ruxandra și cu rudele mele. Am o bunică la Costinești și ne întâlnim acolo mai mulți veri. E ziua unuia dintre ei și îl sărbătorim în familie. Nu ne-am mai văzut de mult, mai ales că s-au întâmplat anumite evenimente în viața mea.

– Deci ai parte de toată susținerea.

– Da, am parte de toată susținerea! Și chiar m-am bucurat foarte mult că m-au sunat și nu m-au întrebat. „Dar când?” „Dar cum?” „Dar e adevărat?” Știi, au fost de genul „Vreau să știu doar că ești bine și atât”.

– Voi erați în fața publicului cuplul perfect și nu doar noi, presa, v-am considerat așa. Pur și simplu asta se vedea. Despărțirea asta e un pic prea pasională, prea între doi oameni care încă par că se iubesc foarte mult. Simți că e gata, aici e punct sau mai e o șansă?

– Așa, ca de la femeie la femeie, îți spun că eu întotdeauna am crezut în dragoste. Cred în iubire, cred în „fericiți până la adânci bătrâneți”. Dacă îmi iese sau nu îmi iese, vom vedea. Dar nu pot să zic că e gata. Eu niciodată nu zic niciodată. Nu pot să zic că nu cred că poate să se întâmple un miracol să revenim la ce a fost, dar nici nu pot să spun că eu cred sigur că va fi bine. Mai ales că în mare parte nu îmi aparține decizia. Vizavi de copil e problema mare. Și de asta și încerc foarte mult să o țin pe Ruxandra cât mai departe de aceste probleme și de presă. Din cauza asta mergem la mare

.– Presupun că nu i-a fost ușor. Ce explicații i-ai dat?

– Nu îi este ușor și nici nu îi va fi. Are tot soiul de întrebări. Nu a trebuit să îi dau foarte multe explicații, pentru că, din păcate, a fost prezentă la foarte multe dintre problemele noastre, ca să nu le zic mai urât. Le-a văzut, le știe și nu a fost nevoie de prea multe cuvinte în plus.

– E un copil deja mare. Ce ți-a spus? Presupun că a venit să te mângâie…

– Ruxi întotdeauna! Dar asta nu are legătură cu problemele de acum, a fost un copil foarte asumat. Tot ce mi-a zis, întotdeauna, parcă a fost un sfat de la Dumnezeu.

– Când spui că e un om asumat, pare că seamănă cu tine mai mult.

– Eu am o vorbă pe care am învățat-o de mică și pe care o tot spun. „Cea mai bună minciună este adevărul!” Este o vorbă care pe mine m-a scos din multe. Știi de ce? Și asta vreau să o învăț și pe Ruxandra; De-a lungul timpului, chestia asta mi-a adus oamenii aproape, chiar dacă poate s-au simțit jigniți la un moment dat de mine. Dar eu le-am zis adevărul, iar apoi, ei m-au cunoscut mai bine și au ajuns la concluzia că „femeia asta nu a vrut în momentul ăla să mă rănească!”.

– Greutățile mari într-o despărțire apar atunci când se ajunge în fața unui judecător, a unui notar. Ești pregătită sau ați făcut deja primul pas în sensul ăsta?

– Primul pas este făcut. Sper să fie doar la notar, adică nu mi-aș dori să ajung la tribunal, sincer.

– A trebuit să dai explicații în fața unui străin, să te justifici?…

– Eu, într-un fel, am reacționat la ce mi s-a dat. Nu am fost eu cea care a venit cu mingea. Nu am aruncat-o eu, eu doar am prins-o. Am fost acolo să o prind și să fiu pe fază. Mă rog, iar după aceea, am încercat la un moment dat să salvez din situație și am zis „Ok. Dacă nu mai merge așa, trebuie să ies ca să nu se ajungă la mai rău”.

– Nu mai merge pentru că ai senzația că la el s-a rupt ceva, s-a terminat iubirea? E cam greu după 12 ani împreună. Nu cred că dispar sentimentele. A fost vreodată vorba de infidelitate?

– Nu! Mai degrabă e criza aia a bărbatului. Dar nu vreau să vorbesc prea mult despre el, pentru că, acum sincer îți spun, eu trec prin chestia asta de un an de zile. Am primit ieri un comentariu destul de dur de la o femeie. Eram la un eveniment, râdeam, pentru că eu oricum râd tot timpul și mi-a scris că „în loc să stai acasă cu copilul… De aia a plecat și Alexandru!”. E o răutate, dar nu asta m-a pus pe gânduri, ci faptul că lumea crede că exact acum s-a întâmplat. Iar asta e de un an de zile, credemă. Da, am trecut prin toate stările. Merg la psiholog de un an de zile, adică la mine e pe vindecare, ca să zic așa. Acesta a fost motivul pentru care am slăbit, în urmă cu un an, 10 kilograme într-o lună. Am ținut, într-adevăr și diete, în sensul că am avut grijă ce mănânc, dar mai mult era ca să nu cad pe stradă. Acum sunt ok, mi-am asumat, am acceptat.  După o nefericire, vine o fericire. Îmi aștept iar prințul pe cal alb! Am luat-o de la capăt (râde).

– Se spune că cel mai frumos sentiment nu este iubirea, ci îndrăgosteala aia care îți dă energie, care te face să te trezești dimineața zâmbind..

– Da. Iar în acest sens, chiar am foarte mare noroc cu Ruxandra. Deja e mare și suntem partenere. Doar că e foarte greu acum, fiind singură. Eu o duc la școală, eu o iau.

-Atunci când o femeie rămâne singură în ecuația asta, trebuie să asiguri și nevoile emoționale și cele financiare.

– Despre nevoile financiare nu vreau să credeți că Alexandru nu își mai asumă nimic.

– Fata voastră a fost crescută într-un mediu din care dacă o rupeți , schimbarea va fi destul de dură. Tu o duci la tot felul de cursuri, o implici în fel și fel de activități, iar toate astea costă.

– Nu se pune chiar așa problema, dar într-adevăr… Așa este. Ea a crescut și cu anumite dorințe, care i se îndeplineau întotdeauna și acum… Din păcate, cred că doar mamele înțeleg cu adevărat. Cu copilul, imediat cum ieși din casă, s-au dus 50 lei și nici nu știi pe ce. Și în momentul în care trebuie să dai socoteală, îți dai seama că nici nu știi pe unde s-au dus. Știi doar că aveai niște bani și nu îi mai ai. Iar din punctul ăsta de vedere e greu. Eu încerc să mă mai strâng cu cheltuielile, să nu fiu risipitoare. Nu pot să zic că o duc rău, dar încerc să am niște bani acolo… Când eram doi, știam că am pe cineva căruia dacă îi dai un telefon, te ajută. Acum știu că pot să dau un telefon, dar acel cineva va veni contra unei sume de bani! (râde) Toate serviciile astea, inclusiv să schimb cauciucurile de iarnă, va trebui să plătesc pentru ele. Până acum era soțul meu, le ducea, le aducea.

– Tu știi că există comentarii, mai ales din partea mamelor sau soacrelor, cum că mai bine își țineai gura, mai bine nu îl cicăleai atât. Spune-mi dacă puteai să faci ceva altfel sau dacă îți reproșezi ceva.

– Nu am ce. Îți dai seama că am lucrat pe partea asta și nu am ce să îmi reproșez, pentru că, din punctul meu de vedere, am fost cât se poate de înțelegătoare. Noi am avut amândoi libertate. Și el mi-a dat mie toată libertatea posibilă, adică ne înțelegeam cât să se rezolve orice fel de problemă, de orice natură era. Pot, dacă vrei neapărat un motiv, un reproș pe care mi-l fac… Pot să zic că eu, ca mamă, automat ne mutăm mai toată atenția către copii. Dar și aici nu mi se pare corect să fiu pusă la zid, pentru că e copilul amândurora. Dacă m-am ocupat mai mult de copil, nu înseamnă că m-am ocupat de altcineva, ci de copilul nostru.

– Dacă într-un final ajungeți să vă despărțiți, o să rămâi tu în casă?

– Nu știu. Teoretic da, așa sunt planurile. Practic, până nu e totul scris negru pe alb, nu se știe.

– Dacă ai nevoie la 1 noaptea să mergi cu fetița la doctor, îți răspunde la telefon?

– Nu știu, nu cred, sincer. Nici nu am apelat, ca să zic că am avut nevoie și…

– Părinții lui, bunicii copilului vostru, te-au sunat, ați discutat situația? Sunteți în legătură?

– Nu, nu m-au sunat. Nu.

Te-ar putea interesa și: