După o stranie datină, în câteva localităţi din Ilfov oamenii se adună în stradă, în prima zi de Paşte, ca să dea voioşi la zaruri. Cică le-ar purta noroc tot anul.

În câteva sate din Ilfov, în prima zi de Paşte sătenii se dedau la câteva acţiuni nu tocmai creştineşti. Bărbaţii urează un scurt „Hristos a înviat!” nevestelor, iau ceva bani de prin casă şi se adună pe stradă, unde joacă toată dimineaţa barbut. Nu se joacă pe sume fabuloase. Mai mult pe bani mărunţi, iar „pe vremuri” zarurile erau aruncate pentru ouă, zic unii locuitori din zonă.

Se întâmplă la Bragadiru, Clinceni sau Cornetu. Oamenii de aici zic că dacă au noroc la barbut în prima zi de Paşte, or să aibă tot anul. Până şi cei mai bătrâni relatează că straniul obicei durează de zeci de ani. Spre exemplu, bătrânul Gheorghe Ene din Clinceni săvârşea actul păgân în sfântă zi de Paşte încă de prin anii ,40. Nici bine nu se terminase cel de-al Doilea Război Mondial că el şi arunca la zaruri pe uliţe.

„Erau mulţi care juca atunci. Era unul, Codin, altul, Ghiţă, jucau mult. Barbugii vechi. Ăştia a murit acuma. Se juca aşa: puneai banu şi aruncai zarurile. De obicei, din astea de la table. Şi dădeai: doi-doi, ţi-am luat banii! 1-5 ţi-am luat banii! 3-3, ţi-am luat banii!”, explică Gheorghe Ene. Apoi încheie, pe un ton conspirativ, privind atent în jur: „Da’ de ce întrebi? Te fac un barbut?”.

Un fel de „descătuşare după post”

Constantin Petrescu e inginer. Şi nu vreunul d’ăla de duzină, ci îşi desfăşoară activitatea curentă în cadrul Primăriei Bragadiru. Intervievat asupra resorturilor socioculturale ce au stat la baza de clanşării şi conservării, de-a lungul ani lor, a acestui obicei, domnul Petrescu simte aşa un impuls, care-l ia cu totul în altă lume.

În consecinţă, se pune dânsul pe explicat de unde nevoia asta de a da cu zarul în sfântă zi: „E o motivaţie, aşa, nu-mi explic. Poate e şi ceva ca bărbaţii să mai scape de neveste. Că ele nu joacă. Ieşim noi la stradă, dăm cu zarul de dimineaţă, mai un ou roşu, mai o damigeană de vin, iar pe la prânz se aude cum vin nevestele să strige de la poartă, să mergem la masă. E un fel de descătuşare după şapte săptămâni de post că, vă daţi seama, nu e uşor”.

„Ăştia mici, cu «Nu te supăra, frate»”

Inginerul Petrescu recunoaşte că jocul de barbut nu se prea pupă cu legea. Dar atunci e zi „de toleranţă”. „Că e aşa de când ne ştim”. Şi ţine minte că într-un an a jucat chiar şi cu poliţiştii barbut de Paşte. A făcut asta pentru atmosferă, să fie tensiune, să fie frumos. Îi place cum se adună lumea să se distreze.

„O să mă duc şi anul ăsta, la intersecţia dintre Unirii şi şosea. Acolo ce e!... Din douăzeci în douăzeci de metri se joacă barbut. Tineri, bătrâni. Şi acuma şi merge bine, alunecă zarul bine, că au reparat drumul. Îmi pune nevastămea banu-n mână şi mă trimite: «Ieşi, bărbate şi tu la zaruri, să vezi dacă o să ai noroc»”, i-ar transmite iubirea vieţii dânsului. Iar Constantin Petrescu se conformează, ca orice cap de familie căruia anii scurşi i-au asigurat o înţelepciune de invidiat.

„E frumos!”, descrie inginerul. Iar înainte se juca şi pe ouă roşii, numai să se joace. Păcat ar fi că ăştia „mai mici” nici nu vor să audă de asta. „Ei sunt cu altele, nu mai ţin datina cu barbutul. N-au dat cu zarurile decât la «Nu te supăra, frate»”, spune Constantin Petrescu.

Cetăţeanul Nichi, originar şi dânsul de undeva din Clinceni, rememorează, alături de bătrânul Ştefan, marile sărbători pascale cu barbut de altădată. Se juca peste tot, pe uliţe, la stradă, dacă era soare. Dacă ploua, barbugiii din Clinceni se retrăgeau creştineşte pentru un ou roşu, un pahar de vin de aceeaşi culoare, un „Hristos a înviat!” şi un „doi-doi, ţi-am luat banii!” undeva în intimitatea vreunui şopron, ceva.

Şi asta nu era totul. Copiii jucau ceva numit „a da ouă pe şanţ”. Luau o scândură şi făceau concurs: care ou ajunge primul jos. „Şi ce ne mai băteam cu ouă! Odată, l-am ambalat pe Dani a lu’ primaru'. Şi ce i-am mai luat ouăle!!!”, se distrează Nichi şi acum la câştigul de altădată.

„Miliţianul” şi alte simboluri dispărute

Apoi a venit Revoluţia. Nu că ar fi fost neapărat rău ce a urmat, dar ceva- ceva parcă tot s-a pierdut. În speţă, detaliază cei doi reprezentanţi ai comunei Clinceni, de atunci s-a dus şi vremea de glorie a jocului de barbut de Paşti, la un loc cu CAP-ul, denumirea de „miliţian” şi alte simboluri ale vremii.

„Acuma, marea majoritate n-are servici. Cu ce să joace? Nici ouă n-are...”. Aşa că nu e surpriză: cetăţenii din prezent ai localităţii îl cam de za măgesc pe numitul Nichi. Par a fi de-o consecvenţă uluitoare în ceea ce-i priveşte: „Ăştia de acuma când merge la crâşmă, zici că merge la servici”, încheie Nichi pledoaria barbugiului de Paşte.

CARTIERUL GENERAL

„La Săndel” îşi aşteaptă jucătorii

„Privatul lui Săndel”, după cum călduros îl recomandă un funcţionar de la Primăria Clinceni, pare a fi „cartierul general” al barbugiilor de Paşte. Aici se adună, an de an, lângă chioşcul metalic cu firmă relevantă – pur şi simplu, „Asoc Familială «La Săndel»”, clienţii lui Alexandru Manolache.

Pe Strada Solarelor, acesta dă amănunte despre straniul obicei de la Clinceni: „Eu am 40 de ani. Şi de când sunt eu la Clinceni, mereu am văzut asta cu barbutul. E o datină, din asta, tradiţie, cum se zice. Vin şi dau cu zarurile aici la mine, de Paşte. Unii numai atunci. Stau şi aşteaptă câte un an ca să meargă la barbut. Că legea nu permite. Dar legea comunei aici primează în ziua asta şi nimeni nu le face nimic. De ce joacă? Ca să aibă foloase materiale, de aia. Că omul dacă are 50.000 de lei vechi, se gândeşte că o să aibă şi mai mulţi. Aşa e acuma, că înainte se juca mai mult de plăcere. Era 3 lei 50 intervalul şi acuma a crescut de te sperii. Erau înainte barbugii celebri aici. Era unul, Cocoru, juca foarte mult. Dar am văzut cum patima asta poate să te prindă şi e foarte greu. Dar asta e altceva! De Paşte joacă oameni care nu joacă de obicei. Se mai duceau înainte la popice, că şi asta era tradiţie, dar s-a închis. Datina se pierde. Copiii noştri nu mai vor să joace barbut, se duc la net...”, spune, cu un uşor regret, Alexandru „Săndel” Manolache.

Anul ăsta speră să nu plouă. Că la el se joacă afară. Şi dacă totul ar ieşi cum trebuie şi soarele ar străluci voios, ar putea şi dânsul să vândă cam şase-şapte navete de bere lejer, la barbugii.

EXPERTIZĂ

„E o încercare a norocului”

Etnologul Şerban Anghelescu se îndoieşte că obiceiul acestui joc de noroc în ziua de Paşte are rădăcini mai vechi de 80 de ani. „Intră în rândul tradiţiilor locale. N-am auzit să se practice şi în altă parte, însă ştiu că nu barbut, ci cărţi, joacă maramureşenii ca să aibă noroc în prima zi de Paşte. Toate lucrurile ce se fac atunci se spune că ar prescrie comportamentul din restul anului. Adică, să ai grijă să nu dormi, să ai noroc la jocuri... E şi acolo probabil o încercare a norocului din restul anului”, a explicat Anghelescu.

CITIŢI ŞI:

La noi - cu zarurile, la alţii - cu împodobitul