Investiții în serviciile sociale din toată țara. Planurile anunțate de ministrul Muncii

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu/Sursa foto: www.facebook.com/alexei.buzu

Republica Moldova. Peste 70 milioane de lei (circa 3,5 mil de euro) vor fi alocate pentru îmbunătățirea și extinderea serviciilor sociale în toate raioanele țării. Investițiile vor fi direcționate pentru reparații capitale ale sediilor instituțiilor sociale, a Structurilor Teritoriale de Asistență Socială și a Agențiilor Teritoriale de Asistență Socială. Anunțul a fost făcut luni de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în timpul unei conferințe de presă.

Astfel, 50 milioane de lei (aproximativ 2,5 mil de euro) vor fi alocate pentru serviciile de specialitate prestate în 53 de centre sociale. Alte 15 milioane de lei (750 mii de euro) vor fi direcționate pentru serviciul social de îngrijire la domiciliu. Totodată, cinci milioane de lei (250 mii de euro) vor fi alocate pentru serviciul echipă mobilă.

Investiții în serviciile prestate în centrele sociale

„Atunci când am lansat reforma Restart am spus că ideea de bază a acesteia este mobilizarea resurselor adiționale pentru a investi în prima linie. Înțelegem că doar așa vom putea avea un sistem de asistență socială eficient. Pe parcursul acestui an am avut evenimente similare, în care am lansat mai multe măsuri și pachete de intervenții. Astăzi anunțăm despre o nouă rundă de investiții, în valoare de 70 de milioane de lei (circa 3,5 mil de euro), care vor fi investiți în trei tipuri de servicii”, a spus Alexei Buzu.

Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale/Sursa foto: Arhiva EVZ

Potrivit ministrului, 50 de milioane de lei (aproximativ 2,5 mil de euro) vor fi investiți în servicii sociale specializate. Acestea sunt oferite copiilor care au avut de suferit în urma violenței, copiilor separați de părinți, persoanelor cu dizabilități severe și persoanelor care se află în situații de risc.

„Este vorba de serviciile sociale care sunt prestate în centrele sociale. În prezent, ministerul gestionează 93 de centre. În acestea prestăm 136 de servicii pentru 2 420 de beneficiari. Ne propunem să avem intervenții în infrastructură, să îmbunătățim condițiile de prestare a serviciilor, să creștem calitatea acestor servicii și să extindem capacitatea pentru a crea servicii noi și pentru a extinde numărul de beneficiari”, a subliniat Alexei Buzu.

Serviciul echipa mobilă, disponibil în toate raioanele țării

Ministrul Alexei Buzu a remarcat că investițiile în serviciul de echipă mobilă vor continua. La începutul anului, acest serviciu era disponibil în 18 raioane.

„Până la finele acestui an, acest serviciu, destinat în special copiilor cu dizabilități severe, va fi disponibil în toate raioanele țării. Estimăm un număr de aproximativ 900 de beneficiari. În serviciul echipă mobilă activează mai mulți specialiști. Este vorba de logopezi, psihologi, kinetoterapeuți, asistenți sociali, care se deplasează la domiciliul beneficiarului pentru a presta asistență. Pentru acest serviciu am pregătit un pachet de 5 mil de lei (250 mii de euro)”, a remarcat Alexei Buzu.

Echipa mobilă/tvrmoldova.md/

Alte 15 milioane de lei (750 mii de euro) vor fi direcționați pentru serviciul social de îngrijire la domiciliu. Acest serviciu este disponibil în toate raioanele țării.

„Este vorba de circa 13 200 de beneficiari - persoane vârstnice, singure, cu dizabilități, care nu pot duce un trai decent fără a beneficia de ajutor. Avem profesioniști ce se deplasează săptămânal la gospodăria persoanei și o ajută cu pregătirea bucatelor, curățenie, igiena corporală. Banii vor fi alocați pentru echipamente de protecție, detergenți sau alte produse”, a specificat Alexei Buzu.

La fel, vor fi investite resurse în formarea profesională a tuturor specialiștilor. Astfel, în acest an, vor fi instruiți circa 9 800 de angajați din prima linie. Banii pentru realizarea masurilor vor fi alocați din bugetul de stat.

Reforma Restart, lansată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și-a propus să îmbunătățească guvernanța și transparența în sistemul de asistență socială și să asigure accesul uniform și echitabil al populației vulnerabile la servicii sociale de calitate.