Primăria din Botoșani a făcut o investiție cel puțin neobișnuită într-un sport slab practicat la noi în țară. Este singurul oraș de la noi unde se poate juca curling.
În Botoșani se află cel mai mare parc de agrement din zona Moldovei. Oficialii au investit aici o mulțime de bani, iar pe lângă bazine de înot, instalații de Aqua Park și patinoar, s-a mai făcut o investiție excentrică, așa cum consideră unii.
Primăria Botoșani a investit zeci de mii de euro într-un sport nepracticat
Prin urmare, în Botoșani se găsesc singurele piste de curling din zona de nord-est și una dintre puținele din România. Curling este un joc sportiv pe echipe, practicat pe o suprafață de gheață.
Acesta se joacă pe echipe, iar echipamentul este la fel de pretențios ca sportul. Primăria Botoșani a investit 15.000 de euro, doar pentru un set de pietre de curling, realizate dintr-o rocă extrasă dintr-o carieră din Canada. La toate acestea se adaugă amenajarea specială a gheții, încălțămintea specială, dar și seturile de perii necesare schimbării direcției pietrelor către spațiul de țintă.
Însă, reprezentanții orașului sunt de părere că fără un astfel sport, orașul riscă corecții financiare severe din partea Uniunii Europene.
Explicația ar fi aceea că atunci când a fost depus proiectul pentru finanțare, pistele de curling erau incluse. Prin urmare, dacă acestea nu erau duse la îndeplinire, orașul ar fi riscat sancțiuni.
„Riscam să primim corecţie financiară din partea UE pentru că nu folosim obiectivul la parametrii pentru care l-am proiectat şi pentru care am cerut finanţare. Puteam primi o imputare mare din costul patinoarului”, spune Eugen Țurcanu, șeful Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) și consilier local.
În acest fel, și consilierii locali care nu considerau o necesitate o astfel de pistă de curling au aprobat bugetul pentru construirea ei.
Angajații parcului de agrement învață regulile sportului
Pentru că acest tip de sport este foarte puțin cunoscut la noi, el jucându-se îndeosebi în partea de nord a Europei, angajații Parcului de Agrement Cornișa au început să se documenteze și să învețe regulile de bază ale acestui sport.
„Ne documentăm, experimentăm, tocmai ca să putem să-i învățăm și pe beneficiari, la rândul lor”, arată șeful DSPSA. El speră că odată cu această oportunitate de practicare a curlingului, orașul Botoșani să aibă mult mai mulți vizitatori, dornici de experiențe inedite, potrivit Adevărul.