Investiție de 20 de milioane de lei în sistemul de învățământ. Elevii merituoși din Sectorul 1 vor primi burse

Sursa foto: Dreamstime.com

Consilierii locali ai Alianței PNL-PSD au votat luni, 29 aprilie, două proiecte cu implicații majore pentru sistemul de educație din Sectorul 1. Cosilierii au suplimentat fondurile prevăzute pentru programele „Şcoala de vară” și „Grădinița de vacanță”. Programe de care beneficiză peste 4.000 de școlari și preșcolari.

20 de milioane de lei pentru școlarii și preșcolarii din Sectorul 1

În sedința Consiliului Local din Sectorul 1, membri alianței PNL-PSD au alocat pentru programele amintite peste 20.000.000 de lei, după cu urmează:

  • 10.300.500 lei pentru proiectul Şcoala de vară, beneficiari 1.820 elevi;
  • 10.237.900 lei pentru proiectul Grădiniţa de vacanţă, beneficiari 2.200 preşcolari.

De asemnea, nu au fost uitați nici eleviii merituoși. Pentru ei consilierii locali vor acorda o bursă de 100 de lei pentru școlarii premianți și pentru elevii din învățământul primar care au mai puțin de 10 absențe. Președintele filialei PNL Sector 1 a subliniat faptul că cele două proiecte aparțin administrațiilor anterioare.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Burse școlare pentru elevii merituoși

„Proiectele votate astăzi sunt importante pentru că în timpul vacanţei şcolare părinţii continuă să muncească. Deci au nevoie să lase copiii în grija şcolii, a grădiniţei. Toate acestea sunt proiecte continuate din administraţiile anterioare, care se derulează ca atunci, identic”, a declarat candidatul PNL-PSD pentru Primăria Sectorului 1, George Tuță.

De asemenea, preșdintele liberalilor din Sectorul 1 a subliniat faptul că actualul edil al acelui mai bogat sector din capitală nu a contribuit cu nimic la dezvoltarea sistemului de educație local. În acest sens, George Tuță a evidențiat faptul că actuala administrație nu a construit nicio școală sau grădiniță.

Sursa foto: Arhiva EVZ

„Vom face din Sectorul 1 avangarda sistemului de educaţie din Bucureşti”

Clotilde Armand nu a făcut absolut nimic pentru sistemul de educaţie din Sectorul 1. Nu a construit nicio şcoală sau grădiniţă nouă. Noi vom extinde reţeaua şcolară. Vom diversifica proiectele educaţionale şi vom face din Sectorul 1 avangarda sistemului de educaţie din Bucureşti”, a declarat George Ţuţă, candidatul Alianţei PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, potrivit unui comunicat de presă al PNL Sector 1.