Republica Moldova. Învățământul artistic ar putea fi integrat în sistemul general de educație. O modificare în acest scop a fost propusă de Parlamentul de la Chișinău. Ajustările urmează a fi operate la Codul Educației. Proiectul de lege a fost votat vineri în prima lectură, de 68 de deputați.
Potrivit documentului, scopul principal al modificărilor propuse este de a crea un cadru educațional care să reflecte mai bine necesitățile și specificul învățământului artistic.
Vor fi introduse două categorii distincte de învățământ artistic
Proiectul de lege introduce două categorii distincte de învățământ artistic. Este vorba de învățământ artistic academic specializat și învățământ artistic academic complementar.
Astfel, se propune stabilirea educației formale cu atribuirea certificatelor de competență profesională absolvenților care promovează examenele de absolvire, pentru școlile de muzică, artă și artă plastică – ciclul I, pentru liceele de muzică, arte plastice, sport, liceu teoretic cu profil – ciclul I și II.
Totodată, în cadrul Ministerului Educației și Cercetării vor fi create structuri necesare pentru gestionarea proceselor educaționale specifice învățământului artistic, dar și pentru comunicarea interinstituțională eficientă. Acest lucru va fi posibil prin includerea comunității academice în elaborarea regulamentului și metodologiei din domeniu.
Proiectul își propune dezvoltarea performanței artistice
Documentul a fost elaborat de mai mulți deputați PAS. Este vorba de Marcela Nistor și Vitali Gavrouc, în colaborare cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării. La definitivarea proiectului au participat și experți notorii din domeniul învățământului artistic.
Potrivit autorilor documentului, integrarea învățământului artistic în sistemul general de educație prin implicarea autorităților centrale va asigura accesul copiilor și tinerilor la studii de calitate, cu competențe certificate conform nivelului absolvit.
Autoritățile își propun ca modificările propuse să răspundă nevoilor specifice ale acestui domeniu. Astfel, va fi creat un cadru legislativ pentru dezvoltarea performanței artistice la nivel regional și național.
Proiectul urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.
Date statistice privind învățământul artistic
În prezent, formarea competențelor profesionale a copiilor cu vârsta de 7-16 ani și a adulților din Republica Moldova este realizată în mai multe instituții publice și private. Este vorba de 44 școli de muzică și 4 sucursale, 57 școli de artă și 10 sucursale, 19 școli de artă plastică și 4 sucursale, 71 școli de sport, 71 centre de creație.
Astfel, actualmente în Republica Moldova sunt 138 școli de muzică, artă și artă plastică. Instituțiile dispun de 19 850 de locuri de instruire și aproximativ 2 350 cadre didactice.
De asemenea, în ultimii zece ani s-a înregistrat o ușoară creștere a numărului de elevi implicați în activități de educație nonformală. Totodată, procentajul acestora, în raport cu numărul total de copii și elevi, rămâne a fi mic – circa 20-30%.