Din 1997, de când şi-a pierdut copilul, Eliza Pâslaru n-a mai ieşit din curte. Îl tot ducea la spital, iar doctorii i-au zis că are SIDA. Femeia simplă din Tortomanu, Dobrogea, n-a prea înţeles ea ce înseamnă. Şi nici copilului n-a ştiut ce să-i spună. După moartea lui Adrian, mama a rămas doar cu gândurile: "După gândurile astea nu mai vine nimic. Să-mi fi venit măcar un răspuns şi careva să-mi zică unde mi-a plecat copilul”.
În ziua cununiei civile s-au trezit amândoi la crăpatul zorilor: afară, satul Tortomanu dormea egal şi liniştit. Eliza Pâslaru şi bărbatu’-său, Gheorghe, s-au îmbrăcat cu ce-aveau mai frumos şi au ieşit la şoseaua de Siliştea, să găsească o maşină. Nu trecea nimic, nu umblau nici câinii. Eliza reţinea că la orele “punct 8” îi aştepta domnul primar să le citească drepturile de însurăţei: erau nevoiţi să ajungă repede, pe urmă avea el, edilul, nişte urgenţe, că aşa-s primarii ăştia, merg tot timpul mai iute decât prostimea şi-n urma lor parcă nu rămâne nimic. “De la viteză au ei treaba asta”, glumea câteodată Gheorghe la cârciuma din margine a lui Dragoş, când se vorbea despre primari şi era încălzit de ţuica puturoasă de-acolo. Nunta din şosea Gheorghe era tractorist, se pricepea la viteze, dar în ziua aceea, în ziua cununiei lor civile, n-a fost chip să ajungă mai repede la Siliştea, acolo unde se afla pe-atunci şi primăria comunei Tortomanu. Au luat-o amândoi pe şoseaua pustie, preţ de vreo şapte kilometri: ea, micuţă şi greoaie (era gravidă, îl purta pe Adrian în burtă), el- înalt şi ţeapăn. Apăreau ca două puncte pe panglica umedă a şoselei şi-n jurul lor plesneau mugurii florilor, din sudoarea obosită a unei primăveri prelungite. Cei doi Pâslaru s-au dus întins la primărie, le-a citit primarul ceva dintr-un caiet şi s-au întors acasă tot pe jos. Au făcut puţină petrecere şi s-au culcat: intraseră în viaţă pe furiş. Aveau viaţa aşa cum le era felul: tăcută, stingheră, izolată. Locuiau la marginea comunei Tortomanu, în judeţul Constanţa, iar viaţa lor se afla la marginea vieţii celorlalţi. Poate că le-a fost frică de asta, dar n-a vrut niciunul s-o recunoască: erau doar doi oameni simpli, iar pentru o astfel de recunoaştere îţi trebuia măcar două facultăţi şi-o Academie. După aceea s-au mai chivernisit puţin - au crescut câteva găini şi-o viţică, şi chiar dacă le-au mai fost furate din animale, fără ca poliţia să se deranjeze după hoţi, au fost mulţumiţi. Disperarea unui copil În 1989, s-a născut Adrian şi asta ar fi promis să-i scoată din marginea lor socială. “Când împlinise un an, pe Adrian l-a îmbolnăvit doctoriţa de-aici, din Tortomanu, de SIDA, nici nu mai ştiu cum o cheamă pe acea femeie! Cu o injecţie l-a îmbolnăvit”, zice liniştită Eliza Pâslaru, pe acelaşi ton pe care ne-ar fi descris starea vremii. Cum nu, femeia îşi aminteşte de Adrian- carnea aceea ruptă din carnea ei, îşi aminteşte că el nu era primit la joacă de alţi copii din cartier când se strângeau pe unde au casele alde Isopescu şi Nelu Ciotu, că era alungat sau că învăţătoarea arunca uneori creta după el. Povesteşte: “De la boală, nu mai vedea bine cu ochii, învăţătoarea îl certa la şcoală, copiii râdea de el. La început, Adrian îmi zicea: “Mamă, de ce mergem mereu la spital?”, nu înţelegea de ce îl duceam tot timpul acolo. Apoi, după ce a aflat că-i bolnav, zicea mereu: “Mamă, nu vreau să mor, învaţă-mă ce să fac să nu mor”, şi plângea el, şi plângeam şi eu, că eram neputincioasă şi nu ştiam nimic a face. Adrian se mai plimba prin casă, pe urmă se oprea, privea ceva în tavan şi zicea mereu: “Mamă, învaţă-mă”, era speriat săracul. Dar ce puteam să îl învăţ, Doamne, nici eu nu înţelegeam. Eram săraci, dacă puteam să-l trimit undeva, să-l ascund de boală, Dumnezeu ştie că aş fi făcut-o. Apoi mi-a plecat copilul de tot, orbise şi nu mai ştia să ceară nimic. Era în 97, avea opt ani, era în clasa a doua. De-atunci n-am mai ieşit din curte, să mă duc şi eu colo-colo. Stau aici şi mă gândesc la toate alea: şi nu găsesc niciodată un răspuns la ce gândesc eu!”, zice Eliza Pâslaru. “Ne-am aşezat ca Iisus, în sălaşul de animale” Prima oară când, în anii ’80, a sosit la Tortomanu, pe Eliza Pâslaru au durut-o ochii de la atâta orizont.“Cât vedeai cu ochii era câmp. De-atâţia ani, eu nu-mi amintesc prea multe, da’ câmpurile mi le-amintesc, că mă durea ochii de-atâta câmp şi de-atâţia ciulini, şi de-atâta depărtare. Nu părea adevărat, eram doar la 50 km de Constanţa şi de ţărmul Mării Negre. Noi venisem de la Smârdioasa, din Teleorman, ca să muncim în Dobrogea, că acasă era foame, n-aveam ce face acolo”, spune ea. A lucrat cu primul ei soţ la zootehnie, că localitatea Tortomanu era renumită pentru vacile sale. Tradiţia locală susţine că, atunci când ateriza fostul preşedinte comunist Nicolae Ceauşescu pe undeva, prin judeţul Constanţa, toate vacile de la Tortomanu erau periate, hrănite bine şi expediate la locul vizitei oficiale, ca să completeze “comitetul de primire”. Ceauşescu trebuia să vadă doar vaci sănătoase. Că era Amzacea, Topraisar sau Plopeni, cornutele erau duse acolo, cu un văcar care purta cravată. După 1990, o firmă din Constanţa a curăţat grajdurile de bălegar, le-a reparat cu un strat subţire de ciment şi le-a vândut ca locuinţe, foştilor angajaţi de la CAP sau din zootehnie. Majoritatea erau proveniţi din Moldova sau Oltenia, nu mai doreau revenirea acasă. Cu câţiva lei, Eliza Pâslaru, originară din Smârdioasa, a cumpărat două cămăruţe din fostele grajduri de vaci de la Tortomanu. “Ne-am aşezat ca Iisus în sălaşul de animale”, spune ea. Mai apoi, femeia a vrut să-şi refacă viaţa, respectând nişte reguli simple ale vieţii: “Munceam la vie, iar primul soţ îmi vindea bucatele. Într-o zi l-a luat Dumnezeu, l-am găsit mort în curte, după ce băuse toată noaptea. Eu m-am recăsătorit”. L-a luat pe Gheorghe. Mai apoi, l-a avut pe Adrian. După moartea lui Adrian, Eliza Pâslaru a avut gândurile. “După gânduri astea nu mai vine nimic”, ne asigură ea: “Să-mi fi venit măcar un răspuns şi careva să-mi zică unde mi-a plecat copilul”. CITIŢI ŞI:
- Drama unei fetiţe cu HIV. Doar şerpii s-au apropiat de ea
- Tratament anti-HIV, testat în Franța pe homosexuali
- UPDATE: Surpriză în scandalul tinerei concediate pentru că e seropozitivă. Tânăra n-are HIV
- Peste 400 de români, depistaţi cu HIV în 2011. Flash mob cum să te protejezi VIDEO
- 30% dintre seropozitivii Europei nu ştiu de boala lor
Recomandările noastre
