Recunosc că n-aș fi înțeles nimic din nebunia sângeroasă care se întâmplă, de unul singur. Doar privind zilnic la Tv imaginile teribile care se derulează, imagini insuportabile despre nenorocirea care li se întâmplă unor bieți oameni nevinovați aș fi spus, cu siguranță că trăiesc un coșmar și m-ar fi apucat disperarea. Norocul meu, al nostru, a fost că un domn ne-a explicat clar, că toate nenorocirile își au izvorul în faptul că Vladimir Putin se află acum, din punct de vedere al existenței sale, ”la sfârșitul virilității și este traversat de pulsiunea morții.”
Apoi, zeci de ziariști de investigatii de mare calitate, sociologi, profesori, specialiști în energie, finanțiști, avocați au reușit, ca Făt-Frumos, care se dă de 3 ori peste cap, să treacă din poziția de specialiști în sport, și Covid, Vaccinuri, și medicină, brusc, la analiza militară si geostrategică.
Pasul de la graficele cu morți la ATI, la intrerpretarea hărților militare s-a produs peste noapte, fără ca noi, telespectatorii să resimțim vreo nesiguranță sau vreo îndoială în explicațiile lor. Faptul că un jurnalist de investigații din noua generație poate trece cu ușurință de la număratul cornerelor și fault-urilor la anchetele cu documentarea făcută pe internet, la subiecte de medicină și de acolo la harta de război e încă un semn despre calități pe care până acum nici nu le bănuiau mai vârstnicii lor înaintași.
Doar așa am putut pricepe puțin, cât mi-a permis puțina minte pe care o posed, cîte ceva din tot ce se petrece.
Totuși, n-am primimit din nici o parte explicații în legătură cu câteva ”chestiuni minore”, pe care, în speranța că mi se vor lămuri, le amintesc mai jos. De exemplu, poziția oficială a Germaniei în legătură cu rolul Angelei Merkel în ascensiunea lui Vladimir Putin și legătura dnei ex-Cancelar cu amânarea la infinit a integrării Ucrainei în U.E. (Să nu uităm că aceeași tactică luată din Kafka, a ”tărăgănării la infinit” a fost adoptată și în relația cu Turcia, Moldova sau Georgia. Dar asta e o altă discuție…)
În ”profilul” său dedicat Angelei Merkel publicat în ”New Yorker” , jurnalistul George Packer a subliniat relația complexă pe care ea și Putin au avut-o. ”Merkel, care a crescut în Germania de Est și și-a petrecut viața acolo, împărtășește o geografie comună cu Putin, fost maior KGB în Dresda. Când a căzut Zidul Berlinului în 1989, atât Merkel cât și Putin se aflau de ceva vreme acolo, vorbindu-și unul altuia limba, personal, cât și la telefon”.
Au influențat aceste neinvestigate ”amănunte” politice situația de azi, din Ucraina? Dar pe cea mondială? Cu atât mai mult, cu cât poziția actualului cancelar (pare că) s-a schimbat, surprinzător, ”peste noapte”. Nu zic că nu sunt de acord cu acest gesturi contradictorii, chiar dacă nu le înțeleg, Dar ar fi păcat ca multe din întrebările care se pun azi în șoaptă, să rămână fără răspunsuri, mai ales când tinerii analiști de excepție, au lămurit deja aproape totul pe tema conflictului armat din Ucraina, care a distrus deja mii de vieți. Mai puțin tema aceasta.
M-am născut și am copilărit într-un cartier de sași, oameni minunați, gospodari pe care i-am respectat și împreună cu care eram o comunitate extraordinară și unită. Așa că am nevoie, în continuare, ca Român, să cred în nemți, în Germania, această fabuloasă țară a corectitudinii și ordinii.
”Vom furniza Ucrainei 5.000 de căști – ca un semnal clar: Suntem de partea voastră”, a spus acum câteva zile, oficial, Germania, și am apreciat așa un gest minunat, plin de compasiune. În timp ce SUA și Marea Britanie au început să trimită mai multe arme Ucrainei, cancelarul german Olaf Scholz a exclus trimiterea „armelor letale”, în ciuda apelurilor repetate din partea Kievului, în contextul comasării trupelor rusești de la granițe.
„Acesta este echipament, nu sunt arme, însă ajută”, a spus, tot oficial, frumoasa doamnă Lambrecht, ministrul apărării. „Este exact modul în care vom continua să funcționăm în acest conflict”. Într-un interviu acordat ARD, ministra apărării a mai spus că excluderea Rusiei din SWIFT ar face imposibilă susținerea din străinătate a unor ONG-uri din care apără drepturile omului și că studenții ruși din străinătate nu vor mai putea să trimită bani bunicilor lor. „Sabia care pare mai dură nu este mereu cea mai isteață”, a afirmat fermecătoarea doamnă Baerbock, Ministru Federal al Afacerilor Externe, adăugând că „nu doar oligarhii efectuează tranzacții financiare…
Înduioșător, de-a dreptul. Ministra Germană s-a făcut purtătoarea de cuvânt a milioanelor de bunici ale studenților ruși din străinătate îndurerate, care se vor duce cu card-ul bancar la automat și vor constata că nu pot să-și extragă banii. Revoltător… Nu mă gândisem la asta, nici la ONG urile cărora Soros nu le va putea trimite bani pentru ”acțiunile” lor, atât de necesare… Am fost paralizat de ceeace poate spune, în asemenea momente tragice, un politician. Un ministru, Un ministru al Germaniei. Am avut un șoc. Comparabil cu cel pe care berlinezii trebuie să-l fi avut când Hitler a ordonat tăierea teilor de pe bulevardul Unter den Linden. Teii despre care Marlene Dietrich cânta: ”Atâta timp cât bătrânii tei mai înfloresc/ Berlinul rămâne Berlin…”/
Apoi, nici jurnaliștii de investigații, nici celelalte meserii liberale care și-au trimis reprezentanții la tv., nu mi-au lămurit care este exact poziția Germaniei față de fostul cancelar german Gerhard Schroeder, care l-ar putea înlocui pe Timur Kulibaev, președintele asociației Kazenergy, în consiliul de administrație al ”Gazprom”. Nu fiindcă ar fi foarte important, dar, no. Ca transilvănean, reprezentant al celor care au inventat ”încetinitorul de particule” și ”particula care doar șade”, mai simt, și eu, câteodată nevoia să mă lămuresc…
M-am gândit, apoi că sunt exagerat; astea sunt teme pentru jurnalismul de investigații de altădată, practicat de ”expirații” care nu se documentau de pe internet, și cărora nu li se serveau dosare gata scrise, nici fișe cu ce au de spus public pe diverse teme sensibile.
Günter Wallraff, - pentru că tot vorbim despre nemți -, este cel mai faimos jurnalist de investigație din Germania, o dată pentru subiectele sale sensibile, dar și pentru metodele neconvenționale ale ”ziaristului sub acoperire”. El a fost reporterul fals Hans Esser de la tabloidul cu cel mai mare tiraj din Germania ”Bild”, pretinsul lucrător imigrant turc Ali, care lucra la Mc Donald’s, muncitorul necalificat, la o fabrică de oțel Thyssen, sau falsul traficant de arme.
Cărțile sale, publicate în anii 1970 și 80, despre condițiile inumane de muncă la ziar și condițiile mizerabile (comparabile cu cele în care muncesc azi românii la cules sparanghel!) în care lucrează imigranții pentru companii uriașe l-au făcut celebru pe Günter Wallraff. Wallraff nu și a angajat soția la Bundestag, nu a primit ”dosare”, servite din justiție, bani și fișe despre cum să abordeze un subiect ”tabu”, de la nimeni.
A încercat întotdeauna să înțeleagă problemele sensibile și să le prezinte publicului larg. A publicat într-o carte povestea despre adevărata activitate la cotidianul Bild, dar și o carte despre migranții turci în Germania, încercând să determine conștientizarea acestor probleme ale politicii și societății Germane. Cuvântul "wallraffen" a ajuns chiar și în vocabularul de limbă germană echivalentul pentru „Jurnalism de investigație”.
Această carte a făcut istorie. Legendarul reportaj al lui Günter Wallraff cu dezvăluiri din interiorul ziarului Bild, publicat pentru prima dată în 1977, a lovit ca o bombă. Wallraff descrie ceea ce a trăit ca reporter, sub numele fals Hans Esser. Grupul ”Springer” a a angajat detectivi să-l urmărească pe ziarist și l-a acționat în instanță, în intenția de a-l compromite.
Deși Curtea Federală de Justiție și Curtea Constituțională Federală au fost în cele din urmă de acord cu Wallraff asupra punctelor cruciale, multe pasaje din carte au fost interzise. Acum, însă, pentru cei care doresc să afle ce însemna pe vremuri JURNALISMUL DE INVESTIGAȚIE, le recomand cărțile lui Walraff. Pot fi citite necenzurate. După o pauză în anii 1990, Wallraff a făcut din nou senzație, cu o serie de reportaje spectaculoase, în care a dezvăluit condițiile de muncă din call center-uri, din brutăriile industriale și din serviciile poștale.
A avut un uriaș succes cu un documentar realizat după reportajul scris când a petrecut un an sub identitatea unui somalez. Un documentar despre atitudinea marii mase a germanilor, la întâlnirea cu rasismul, atitudine cunoscută, nu de azi-de ieri…
În presa românească, mai toți tinerii jurnaliști cu vârste între 20 și 30 de ani se recomandă ”jurnaliști de investigații”. O mare de tineri entuziaști care în general, au scris mai mult decât au citit, și care cu onestitate își propun ”să dezvăluie”. In fața lor, dezvăluirile unui Wallraff pălesc, sau sunt demodate. Cu toate astea, scandalul ”Sparanghelul” acoperit repede de autorități, a izbucnit tot din Germania, nu din vreo investigație a presei române.
Wallraff își asumă identitatea unui turc pe nume Ali Sigirlioğlu, iar pentru asta se deghizezează, poartă lentile de contact și o perucă, adoptând un accent anume, care îl face să pară că nu știe, ca orice imigrant turc, limba germană. Wallraff publică un anunț într-un ziar sub numele de Ali Sigirlioğlu, în care își declară disponibilitatea de a munci în orice loc de muncă, inclusiv munca grea. Astfel este angajat în diverse locuri ca muncitor necalificat, fermier, lucrător la fast-food-ul McDonald ’s și lucrător pentru intervenții de urgență într-o centrală nucleară. Wallraff își încheie experimentul sub acoperire după doi ani, ca urmare a efortului fizic și a problemelor de sănătate pe care i le-au cauzat condițiile și tratamentul în care a lucrat.
Certitudinea mea e că dacă Gunther Wallraff n-ar fi împlinit deja 80 de ani am fi putut afla cum a fost posibil ca sute de necăjiți români să fie duși cu autobuzele în aeroporturi, și de acolo cu avioane speciale în Germania, la cules de sparanghel, deși România era în lockdown. Am fi aflat cine a câștigat bani, din Germania și România din munca bieților români, din guvernele ambelor state, oameni care (conform presei din Germania, nu din România!) erau exploatați si siliți să muncească 16 ore zilnic cu doar 15 euro pe zi, erau obligați să muncească chiar dacă erau bolnavi de Covid și locuiau în condiții mizere.
”Ganz Unten” - ”La marginea societății”. Carte care a incendiat Germania. Carte care stă mărturie că Gunther Walraff a fost un adevărat jurnalist de investigații.
Tinerii investigatori de azi au descoperit documentarea pe internet, compilația frustă, talk-show-urile și podcasturile, Facebook ul, instagram-ul, sau acoperirea comodă a influencerismului. Și, mulțumită lor, iată, mai înțelegem și noi, (așa cum ni se spune că trebuie să înțelegem), câte ceva din catastrofele prin care suntem puși să trecem.
Mă mai uit la televiziunile celebre din vest: invitații lor sunt, cu preponderență foști consilieri ai unor președinți, scriitori, sau foști miniștri de externe. În general intelectuali care s-au dedicat scrierii de cărți de analiză politică. Fără comentarii și imagini lacrimogene căutate și reluate la infinit în buclă, fără dramatism injectat direct în ecran, fără introducerea și transmiterea spaimei, cu orice preț. E clar că greșesc.