Pe vremea URSS existau în Occident specialiști cărora li se spunea Kremlinologi. Profesia lor consta în studierea atentă a Comunicatelor în limbaj de lemn date de Kremlin, a filmelor și fotografiilor cu tribuna oficială de la Parada de 7 noiembrie. Conducerea URSS de la Kremlin era un seif blindat. Nu răzbătea în exterior nimic despre viața și activitatea conducerii, în afară de ceea ce liderii decideau că trebuie să se știe. Pe acest fond de secretomanie absolută, Kremlinologii căutau să extragă informații din nuanțele ivite într-un Comunicat oficial, din locul ocupat de un nomenclaturist în tribuna oficială în raport cu locul ocupat pînă acum. Dacă lipsea, kremlinologilor le era limpede. Zilele respectivului, ca politician sau chiar ca om, erau numărate.

Democrația autentică se bazează pe o realitate net opusă. Despre demnitari, despre liderii politici, despre decizii, opinia publică știe totul. Politicienii în democrație se grăbesc ei să informeze opinia publică. Se lasă bucuroși iscodiți în interviuri în legătură cu orice suspiciune din partea opiniei publice. Într-un interviu în direct l-am întrebat pe Traian Băsescu la vremea respectivă Președinte al României dacă e conștient că-n opinia publică de la noi circulă suspiciunea unei relații nepotrivite cu Elena Udrea. Traian Băsescu (pentru mine, care i-am luat multe interviuri, politicianul exemplar în materie de prestație mediatică) nu s-a simțit ofensat, n-a respins întrebarea. Calm, firesc, mi-a răspuns: Da, știu.

Ce să fac, maestre, să chem televiziunile în dormitor, ca să vadă românii că trăiesc cu nevastă-mea? Traian Băsescu a înțeles și respectat dreptul presei de a pune întrebări despre el. Orice întrebări, chiar și cele aparent obraznice. A știut un adevăr: Pentru un politician interviurile cu adevărat bune sînt cele în care beneficiază de întrebări incomode. Acestea îi dau posibilitatea de a străluci. Am decenii de interviuri în direct. Și alți politicieni m-au uimit prin capacitatea de a răspunde strălucit la întrebări, de a face față oricărui interviu: Victor Ponta, Elena Udrea, Dan Barna, Călin Popescu Tăriceanu, Sebastian Ghiță. Cînd politicianul refuză minima transparență, presa, reprezentanta opiniei publice, se dă peste cap să afle informații ținute în secret și să le ofere cetățenilor. Așa s-a întîmplat în cei 30 de ani de postdecembrism cu toți politicienii, cu toți demnitarii, cu premierii și președinții.

Fie că ei au dat seamă Poporului de ceea ce sînt și ceea ce au făcut, fie că presa, conștientă de misiunea ei, s-a luptat să ofere Poporului ceea ce ei, politicienii, au vrut să ascundă. Un singur politician face excepție de la această regulă: Klaus Iohannis. Despre Klaus Iohannis, opinia publică nu știe aproape nimic. Pas cu pas, cartea apărută în 2014, e o broșură de propagandă electorală. Ca primar al Sibiului, a tratat presa locală cu dispreț. În calitate de candidat, în 2014, și-a aranjat cu sistemul instituțiilor de forță să nu fie iscodit în legătură cu trecutul său. Pe parcursul campaniei o Divizie Presă a Binomului SRI-DNA pîndea și lovea orice tentativă de a pune în dezbaterea opiniei publice momente și chestiuni controversate din destinul candidatului. De la moștenirea fabuloasă dobîndită de Forumul Democratic al Germanilor din România pînă la situația părinților săi din Germania.

Abia în interviul dat lui Rareș Bogdan în 2014, la Realitatea Tv, unde eu am fost mîna a doua, candidatul a spus cîte ceva despre el, răspunzînd inclusiv întrebării de ce n-are copii. Cu excepția acestui moment, în perioada campaniei electorale din 2014, despre Klaus Iohannis opinia publică n-a aflat nimic. Cele două confruntări televizate între Victor Ponta și Klaus Iohannis au fost farse puse la cale de Rareș Bogdan și de Mădălina Pușcalău, actualmente Dobrovolschi. Unul e acum prim vicepreședintele PNL, cealaltă ditamai consilier prezidențial. Klaus Iohannis a ajuns președintele României. Timp de cinci ani, viața și activitatea lui Klaus Iohannis au constituit un secret de stat.

Au fost secret de stat nu numai chestiuni de viață personală, importante însă în cazul unui Președinte, cum ar fi cea a depărtării de soție, dar și chestiuni de viață publică, de la cheltuielile cu amenajarea vilei prezidențiale de la București pînă la plăcerea vacanțelor de lux. Mult mai grav, au fost secret de stat informațiile despre călătoriile în străinătate ale președintelui. Românii nu știu ce poziție a avut Klaus Iohannis la Consiliul Europei, ce-a urmărit prin întîlnirea cu Donald Trump, ce-a făcut președintele pentru ca România să fie admisă în Schengen. Toți președinții României, înainte și după o călătorie în străinătate, au ținut conferințe de presă pe aeroport. Despre călătorie au dat interviuri presei noastre.

Klaus Iohannis face excepție. Românii, cei în numele cărora a fost în călătorii peste hotare Klaus Iohannis, nu știu aproape nimic despre ce-a făcut Președintele lor în aceste călătorii. A venit campania electorală pentru prezidențiale. Încă din 2018, Klaus Iohannis s-a înscris în cursa electorală. În toată lumea democratică, din Europa și de pe glob, campania electorală se definește prin uriașa transparență în privința candidaților. Candidații dau seamă de orice amănunt din trecutul lor. E unul dintre cele mai grele examene prin care trece orice candidat în democrațiile autentice. Dacă e vorba de președintele în exercițiu, ca în cazul lui Klaus Iohannis, candidatul oferă răspunsuri la toate întrebările fără răspuns strînse în anii de mandat. Despre candidat, alegătorii au dreptul să știe orice. Inclusiv dacă are o relație normală cu nevastă-sa.

Cunoscînd această lege a democrației, am crezut că măcar acum, în campanie, vom ști ceva despre Klaus Iohannis. Altfel spus, am crezut că acum, cînd Klaus Iohannis e candidat la prezidențiale, vom afla, în fine, răspunsurile la sutele de întrebări pe care și le pun românii despre cel care a fost cinci ani președinte și vrea să mai fie cinci ani. Mai sînt cîteva zile pînă la al doilea tur. Indiscutabil, Klaus Iohannis va obține un al doilea mandat. Și deși a fost un an electoral, deși a fost campanie pentru prezidențiale, în continuare nu știm nimic despre Klaus Iohannis. Pînă și despre Nicolae Ceaușescu știam mai mult decît despre Klaus Iohannis. Și ar fi trebuit să știm. Mai ales că pentru electorat, pentru opinia publică s-ar fi impus din partea candidatului explicații elocvente.

Să dăm un exemplu. Klaus Iohannis se bate cu pumnul în piept că e Luptătorul împotriva Ciumei Roșii care distruge de 30 de ani țara. Da, dar Klaus Iohannis a avut, în acești 30 de ani, relații strînse cu PSD. Nu-l acuză nimeni de asta. E însă obligat să explice alegătorilor cum și de ce a colaborat cu PSD, inclusiv la suspendarea lui Traian Băsescu, deși PSD e acum Ciuma Roșie. E obligat să explice, deoarece un politician care susține că a luptat împotriva Ciumei Roșii în timp ce el a fost un colaborator de vază al Ciumei Roșii prin rolul de premier al candidatului PSD Mircea Geoană, prin bătălia dusă pentru a fi vicepremier în Guvernul condus de președintele PSD Victor Ponta, poate fi suspecta de oportunist cras. Și un președinte nu poate fi un oportunist cras.

Nici măcar un oportunist. Klaus Iohannis n-a catadicsit să răspundă la aceste întrebări legitime într-o democrație. În aceste condiții, Presa e cea care luptă pentru a sparge secretomania de tip dictatorial a candidatului care e și președinte. Ca istoric al clipei, am vrut să aflu amănunte despre candidatul Klaus Iohannis din Presă. Spre stupoarea mea, am constatat că pe parcursul campaniei Presa mogulilor, proprietari de televiziuni de știri și de ziare, n-a oferit nici un răspuns la sutele de întrebări pe care și le pun românii în legătură cu candidatul Klaus Iohannis. Așa cum observa Sorina Matei, Presa mogulilor a cenzurat și cenzurează orice informație care nu e pe placul candidatului Klaus Iohannis.

Înaintea primului tur toți candidații au fost supuși de Presa mogulilor unei campanii de o rară severitate. Klaus Iohannis nu numai că n-a fost atins măcar cu o ridicare de sprînceană, dar mai mult a fost ridicat în slăvi. Comparînd ce s-a scris și ce s-a zis în Presa mogulilor despre Dan Barna și despre Klaus Iohannis rămîi stupefiat. Dan Barna a fost tratat ca un dușman al Poporului. Klaus Iohannis, ca un Iubit Conducător. Și totuși, despre Klaus Iohannis se pot afla multe lucruri. Informații, articole critice, anecdote, fotografii, filmulețe. Toate cenzurate de Presa mogulilor. De unde? De pe Internet! Ca și în Iran, ca și în Belarus, ca și în Turkmenistan, rețelele sociale din România sînt principala sursă de informații despre Conducător.

Spre deosebire de Presa tipărită sau audio video. Presa mogulilor deși în alte cazuri preia astfel de informații, refuză să publice. Publică în schimb informații grețos de amabile despre candidatul Klaus Iohannis. Asistăm, așadar, la una dintre cele mai mari răsturnări din postdecembrism. Rețelele sociale spun adevărul despre candidatul Klaus Iohannis. Presa Mogulilor cenzurează orice informație care l-ar putea supăra pe candidatul Klaus Iohannis. Înaintea turului întîi această înțelegere între Klaus Iohannis și Presa Mogulilor a funcționat ca un cartel anti-Barna. Între cele două tururi înțelegerea s-a păstrat.

De unde tragem concluzia că nu e un Cartel anti-Barna , ci un Cartel Pro-Iohannis. Avînd în vedere că televiziunile de știri care-l cultivă pe Klaus Iohannis și care au acceptat farsa cu Dezbaterea ((România tv și Antena 3), sînt Pro PSD putem vorbi de un paradox: Între Klaus Iohannis și Presa mogulilor ProPSD funcționează un blat. Ce obține Klaus Iohannis din Blatul ăsta, știm. Ce obțin mogulii nu știm. Deși bănuim.

Te-ar putea interesa și: