Intrarea la Untold și Neversea se va face în condiții speciale. Anunțul organizatorilor

Untold

Organizatorii festivalurilor-vedetă ale României, Untold și Neversea, au făcut un anunț de ultimă oră legat de accesul la evenimente, în vara lui 2021. Se iau în calcul 3 variante speciale.

Intrarea la Untold și Neversea se va face în condiții speciale! Organizatorii foarte popularelor festivaluri estivale Untold și Neversea au anunțat 3 posibile variante de acess. Se va putea intra la festival fie pe bază de certificat de vaccinare, test de anticorpi sau test rapid COVID-19.

Intrarea la Untold și Neversea, în condiții speciale! Edy Chereji: Vor fi anumite compromisuri

Deși mai multe țări europene se află în prezent în lockdown, din cauza numărului mare de infectari cu coronavirus, există speranța că vor fi organizate, la vară, concerte și festivaluri mari, de tradiție. Edy Chereji, director de comunicare Untold și Neversea, a relatat la Antena 3 despre soluțiile propuse deja pentru ca iubitorii de muzică live să poată participa la cât mai multe festivaluri faimoase din România și străinătate.

"Ne dorim să găsim această soluție alături de autorități. Aceasta a fost și rugămintea noastră, să nu renunțăm la această posibilitate de a reveni încetul cu încetul la normalitate. Și să ne punem la masă și să vedem care sunt scenariile posibile pentru această vară.

Nu putem speră, nu putem visa la o întoarcere la ceea ce a însemnat 2019. Dacă vom putea organiza evenimente, vor fi cu anumite compromisuri și măsuri", a precizat acesta.

Variante propuse: dovada vaccinării, dovadă anticorpi sau rezultat negativ la un test rapid COVID-19

"Acestea sunt 3 dintre soluțiile și măsurile care credem noi că într-un mod cumulat ar putea să ajute și să permită reluarea activităților cu public. O măsură de genul distanțare socială este imposibilă. Cel mai important lucru este să ne punem la masă cu autoritățile și să inventăm și să găsim acel manual de utilizare a unui eveniment. Să înțelegi cum poți izola oameni care prezintă un risc de cei care nu prezintă un risc".

Referitor la statutul festivalurilor mari din străinătate, reprezentantul Untold și Neversea a dat detalii despre diferite scenarii luate în calcul.

"Suntem în contact cu colegii din străînătate și lucrează cu același scenariu: de a ține evenimentele în vară. Este mult mai avansată relația cu autoritățile. În alte țări din Europa s-au făcut și evenimente de tip test. Multe guverne în Europa au și garantat încă de acum o relaxare financiară pentru cei care organizează evenimente și festivaluri", a mai explicat Edy Chereji.

Sursa: Antena 3