Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prăznuită pe 21 noiembrie, este unul dintre momentele esențiale din viața Fecioarei Maria: la vârsta de 3 ani, este dusă de părinții ei, Ioachim și Ana, la templu, pentru a fi închinată lui Dumnezeu.
Părinții Fecioarei îndeplineau astfel o promisiune sfântă, făcută în urmă cu patru ani. Ajunși la o vârstă înaintată, după cincizeci de ani de căsnicie, ei nu fuseseră binecuvântați cu copii. În societatea ebraică de atunci, lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu, iar familia cu pricina era exclusă din viața comunității.
Însă Ioachim și Ana nu au deznădăjduit. Nici măcar atunci când jertfa lor (o pereche de porumbei sau un miel - pe care toti evreii o duceau la templu) a fost respinsă de Marele Preot Isahar, care l-a și certat pe Ioachim pentru îndrăzneala sa. Dar cei doi bătrâni au continuat să se roage fierbinte. Ei I-au promis lui Dumnezeu că, dacă le va dărui un copil, acesta Îi va fi închinat Lui. Nu s-au oprit, nu au deznădăjduit, nici nu L-au acuzat pe Dumnezeu de ingratitudine sau nedreptate. Nici prin cap nu le-a trecut vreodată ideea că ar putea fi prea bătrâni, biologic, pentru a zămisli. Ei știau ceea ce omul de astăzi uită, și anume că Dumnezeu este mai puternic decât legile naturii, pe care El le-a creat.
Într-o bună zi, Arhanghelul Gavriil îi anunță că rugăciunile le-au fost ascultate. (Același arhanghel îi va aduce Mariei Bunavestire a Nașterii Mântuitorului. Și tot Gavriil o va vesti despre apropierea Adormirii și a reîntâlnirii cu Fiul.) Spre uriașa surpriză a locuitorilor Nazaretului, bătrâna Ana a rămas grea și, după nouă luni, pe 8 septembrie, a născut o fetiță. Pe Maria. Când fetița a împlinit trei ani, a venit și momentul îndeplinirii făgăduielii către Dumnezeu. Ioachim și Ana, împreună cu micuța Maria, pleacă la drum spre Ierusalim, la Templul lui Solomon, însoțiți de un întreg alai de rude și cunoscuți. Era vorba de un drum lung de circa o sută de kilometri.
Când au ajuns, au fost întâmpinați de preoții Templului și de un grup de copii. Maria s-a desprins din mâna părinților săi și a început să urce singură cele 15 trepte ale Templului. Sus, a fost primită de Proorocul Zaharia, care era preot și tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta a condus-o în locul cel mai sacru din Templu, numit Sfânta Sfintelor, o preînchipuire a Altarului din bisericile noastre. Acolo, unde doar arhiereul intra, și numai o dată pe an, copila a primit un loc de ședere.
Fecioara, primindu-l pe Prunc în pântece, avea să devină ea însăși Sfânta Sfintelor, Biserică Vie. Ioachim și Ana au vizitat-o ades, vreme de șapte ani, până s-au mutat la cele veșnice. Maria, rămasă orfană la vârsta de zece ani, a mai locuit în Templu până a împlinit vârsta de 15 ani, când a fost logodită cu Dreptul Iosif.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică se mai numește și Ovidenie sau Vovidenie, derivate din slavonescul „vuvedenie” = a conduce. Această sărbătoare a luat naștere în secolul VI. La 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele Templului, o biserică închinată Fecioare Maria, care, spre a fi deosebită de cea veche, a fost numită Biserica "Sfânta Maria cea Nouă". A doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară Maria, praznicul fiind consacrat aducerii ei la templu.
Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de asprimea postului, pe 21 noiembrie este dezlegare la pește, vin și untdelemn. În această zi, copiii pun ramuri de măr în vase cu apă. Acestea înfloresc de Crăciun și sunt folosite ca sorcove de Anul Nou. Așa se explică de ce, în colinde, în plină iarnă, sunt pomenite "florile dalbe, flori de măr". Iar nuiaua pe care Moș Nicolae o aduce copiilor neascultători nu este altceva decât o ramură de măr care nu a înflorit, din cauza năzbâtiilor proprietarului.