Stejărel Olaru, secretar de stat MAE la Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a acordat un interviu pentru EVZ CHIȘINĂU.
EVZ: Domnule secretar de stat, a trecut ceva vreme de la Summitul de la Vilnius. S-au întâmplat multe de atunci, în privinţa evoluţiei R. Moldova pe calea europeană. Putem spune, astăzi, că Moldova a făcut paşii importanţi în drumul către Europa?
Stejărel Olaru: Republica Moldova mai are de parcurs o bucată de drum spre Europa. Este din ce în ce mai aproape, iar această reducere a distanţei ne bucură. În acelaşi timp, UE are nevoie de o frontieră stabilă, iar situaţia din Ucraina dă de înţeles Uniunii Europe că Parteneriatul Estic necesită garanţii, investiţii şi implicare. Mai mult decât atât, vecinătatea estică a UE se confruntă cu probleme economice serioase, astfel că ea are nevoie de susţinerea UE. De aceea, cred că Europa are la îndemână numai varianta implicării directe, a gestionării situaţiei într-un mod activ. În caz contrar, în absenţa unei implicări serioase a UE în spaţiul estic, această zonă se va confrunta cu pericole precum instabilitatea sau absenţa unor economii competitive. Decizia Parlamentului European de a aproba deplasarea cetăţenilor R. Moldova în spaţiul UE este un pas valoros înainte. Uniunea Europeană vine cu o ofertă tentantă, care se traduce prin sprijin pentru modernizare, democratizare continuă, progres economic, oportunităţi economice şi profesionale pentru mai multe categorii de vârstă. Cred că acest pachet este de nerefuzat. El trebuie doar să fie cunoscut şi mediatizat în R. Moldova, iar în România poate juca un rol decisiv.
V-aţi implicat activ în apărarea drepturilor românilor din afara graniţelor şi aţi luat o poziţie fermă faţă de cazul Iovcev, în faţa Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor din Camera Deputaţilor. Cum apreciaţi rezultatele acestor eforturi în context european?
Cred că acest caz este unul grav. În acelaşi timp, din păcate, presiunile, şicanele şi provocările la care sunt supuşi românii din Transnistria sunt la ordinea zilei, devenind practic o cutumă regretabilă. Vocile românilor de acolo nu pot fi ignorate sau neauzite chiar dacă aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol blochează internetul sau comunicaţiile unora dintre profesorii români din Transnistria, cum a fost cazul domnului profesor Ion Iovcev. Să nu uităm, însă, că situaţia Transnistriei se discută într-un context mai amplu, în cadrul mecanismului "5+2", unde Ucraina are statut de mediator. Unui stat ucrainean cu tensiuni interne grave, îi este însă dificil să îndeplinească acest rol, tocmai pentru că trebuie să asigure şi să genereze stabilitate regională. În aceste zile a avut loc la Viena o nouă reuniune în format "5+2". Cred că reglementarea situaţiei transnistrene şi eventualele recomandări adresate autorităţilor de la Tiraspol, ar trebui să ţină seama şi de conduita acestora în raport cu populaţia românească din regiune. Situaţia şcolilor cu predare în limba română este în atenţia organizaţiilor internaţionale, dar este nevoie de reacţii europene congruente pe acest subiect şi de înţelegerea faptului că educaţia în limba română nu se poate realiza în regim de frică şi teroare, cu salarii sau echipamente confiscate, cu ameninţări şi presiuni. Copiii şi tinerii nu ar trebui să fie martori la acest proces educativ, marcat de frică. Revenind la reacţiile internaţionale, raportul OSCE dat publicităţii în februarie 2013, privitor la situaţia şcolilor de limba română din regiunea transnistreană, evidenţiază problemele acestora şi necesitatea identificării unor soluţii practice pentru buna lor funcţionare. Raportul semnalează şi o reducere iminentă, pe termen scurt şi mediu, a numărului de elevi care vor învăţa în aceste şcoli. Există mai multe cauze pentru acest fenomen, dar, în mod categoric, teama de învăţa în aceste şcoli, în limba română, poate fi un inhibitor serios. Aş îndrăzni să fac o paralelă între R. Moldova şi Serbia, mai ales că pe data de 21 ianuarie 2014, la Bruxelles, au început oficial negocierile de aderare a Serbiei la UE. Cum vedeţi viitorul comunităţii româneşti din Timoc, în perspectiva unui parcurs european de succes al Serbiei şi ce ar trebui să înveţe românii din Timoc de la moldoveni?
Între Serbia şi R. Moldova există şi similitudinea dorinţei parcursului european, dar şi numeroase diferenţe şi particularităţi locale. Serbia are o hartă complexă a minorităţilor naţionale, iar integrarea în UE presupune încheierea, cu succes, a capitolelor care fac referire la respectarea drepturilor omului şi ale minorităţilor naţionale, consfinţite prin adoptarea criteriilor de la Copenhaga, în anul 1993. Cred că Serbia nu poate face abstracţie de faptul că pe teritoriul său se află o minoritate românească, semnificativă din punct de vedere numeric, care se găseşte atât în Voivodina, cât şi în Timoc. Integrarea europeană a Serbiei ar trebui să genereze mai multe oportunităţi pe piaţa muncii din UE, pentru parte din românii din Timoc. De asemenea, cred că românii din Timoc vor putea semnala mai bine problemele cu care se confruntă, în momentul integrării Serbiei în UE şi vor putea cunoaşte prevederile legislaţiei europene, urmând să aibă o perspectivă mai clară asupra drepturilor pe care le au. Românii din Timoc ar putea să preia de la românii din Republica Moldova dorinţa de a avea relaţii mai strânse cu România şi cu Uniunea Europeană, în acelaşi timp. Românii din R. Moldova s-au lămurit, destul de repede, că UE este cel mai eficient proiect european la care poate participa. Se apropie recensământul populaţiei din Republica Moldova, iar de la acesta se aşteaptă mult. Deşi situaţia nu este comparabilă cu cea din Serbia, cum ar putea românii de peste Prut să nu repete greşelile celor din Serbia, de la recensământul din 2011?
Românii din Republica Moldova, majoritari pe teritoriul de peste Prut, au ocazia de a-şi declara apartenenţa şi de a-şi exprima foarte precis identitatea. Un motiv în plus pentru o identificare mai clară a lor ca români este clarificarea situaţiei limbii române. În R. Moldova se vorbeşte limba română, iar România şi Republica Moldova au o istorie comună, tradiţii comune şi perspectiva consolidării relaţiilor bilaterale. Diplomaţii europeni aflaţi la post la Chişinău sesizează foarte clar în ce ţară vin. Aud limba română pe străzi, cunosc istoria desprinderii Basarabiei în 1812 şi condiţiile în care aceasta s-a produs. În general, diplomaţii sunt oameni bine pregătiţi, care cunosc specificul zonei în care vin. Cei de la Chişinău înţeleg foarte bine natura relaţiilor dintre România şi R. Moldova. Referitor la opţiunea pe care respondenţii o vor face la recensământ, este important ca locuitorii din R. Moldova să efectueze o alegere în cunoştinţă de cauză, bazată pe fapte istorice, pe realităţi consacrate. Iată de ce sunt esenţiale discipline precum istoria sau limba şi literatura română, pentru că ele oferă măsura justă pentru auto-identificare. Este util ca românii de peste Prut să perceapă riscul unei îndepărtări identitare de România, care înseamnă, de fapt, îndepărtarea de limba lor maternă, de cultura şi istoria lor.