Președintele PAS, Maia Sandu, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, ediția de Republica Moldova, în care a vorbit pe larg despre cine va fi candidatul dreptei care va intra în cursa pentru alegerile prezidențiale și care vor fi pașii concreți pe care îi va face în calitate de viitorul președinte al Republicii Moldova. De la curățarea sistemului juridic, la ridicarea nivelului de trai prin eradicarea corupției, respectarea legii în cazul finanțărilor rusești ale lui Dodon prin offshor-uri din Bahamas, liderul PAS, Maia Sandu, a trecut în revistă prioritățile viitorului său mandat de șef al statului. Vă invităm să urmăriți pe larg discuția cu dânsa:
EvZ: V-ați lansat candidatura, miercurea trecută, la Hâncești, de ce ați ales acest loc și care este semnificația?
De fapt, eu mi-am lansat candidatura pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova la sfârșitul verii. Atunci, în cadrul unui eveniment public organizat de Partidul Acțiune și Solidaritate, am anunțat intenția de a mă înscrie în cursă și am dat startul campaniei de colectare a semnăturilor pentru înregistrare.
Miercuri, la Hâncești, am făcut un altfel de anunț. Am lansat un contract social – un angajament public față de cetățeni – prin care mi-am asumat mai multe acțiuni pe care le voi realiza în calitate de Președinte. E un angajament mai mult decât simbolic, este unul politic, dacă vreţi, la care țin foarte mult și pe care îl voi respecta. Mai mult, îndemn și alți candidați să se alăture acestui contract social, pentru ca oamenii, cei care vor face alegerea pe 30 octombrie, să știe ce pot aștepta de la ei. Să vedem dacă această iniţiativă va prinde contur.
Alegerea locului nu are vreo semnificație specială. În acea zi, am avut mai multe întâlniri cu alegătorii din raionul Hâncești și ne-a părut firesc să anunțăm contractul social acolo. Cetăţenii sunt cetăţeni peste tot.
EvZ: Principalul Dvs. mesaj este bazat pe lupta anti-corupție. Ați vorbit des de hoții din vârful statului și dorința de a veni la putere numai în acest scop. Cum intenționați să realizați acest demers îndrăzneț din calitatea de eventual președinte?
Președintele Republicii Moldova are suficiente competențe care îi permit să urmărească ce fel de persoane ajung în funcții importante și, de altfel, este una dintre funcţiile lui directe să intervină, după caz. Președintele propune Parlamentului candidatura prim-ministrului și numește procurorul general. Eu am declarat de mai multe ori, și vreau să reiterez acest fapt: în calitate de Președinte al Republicii Moldova, nu voi admite în fruntea Guvernului și a Procuraturii oameni lipsiți de integritate și acoliți ai celor care tratează statul ca pe o afacere personală.
Voi examina atent toate candidaturile la funcția de judecător și voi admite doar oameni integri și corecți în această demnitate. Cetățenii Republicii Moldova trebuie să aibă încredere că, atunci când se adresează în judecată, li se va face dreptate conform legii, nu după grosimea buzunarului. Voi trata cu foarte mare atenție numirea conducătorilor instituțiilor de supraveghere: al Serviciului de Informații și Securitate și al Agenției Naționale de Integritate. Voi respinge orice lege votată de Parlament, care favorizează anumite grupuri de interese în detrimentul interesului public. Iată doar câteva exemple ale acțiunilor pe care le poate întreprinde un Președinte în Republica Moldova – acțiuni care, să recunoaștem, au lipsit în ultimii ani.
Și, dincolo de toate, având votul popular, voi apela, în situațiile dificile, la oameni. Deciziile de interes național sporit, care nu pot fi soluționate pe altă cale, trebuie luate prin referendum, cu participarea poporului. Moldova are oameni valoroși, care merită o reprezentare pe potrivă.
EvZ: Ați vorbit și despre „eroii care muncesc în afara țării” pentru a-și întreține familiile de acasă. Aveți și un program pentru reîntoarcerea lor acasă?
Eu știu un lucru: oamenii vor reveni acasă doar atunci când vor avea încredere că au un viitor în Republica Moldova, doar atunci când vor fi siguri că statul nu îi va împiedica să-și construiască o viață aici, acasă.
Singura soluție viabilă pentru reîntoarcerea moldovenilor la CITEȘTE MAI DEPARTE AICI