Interviu-eveniment cu scriitorul Pascal Bruckner (I). „Închideți granițele Europei, stop refugiaților și falsei victimizări!”

Interviu-eveniment cu scriitorul Pascal Bruckner (I). „Închideți granițele Europei, stop refugiaților și falsei victimizări!”

- Aveți această teamă?

- Din când în când, da, să știți că o am. Mai ales că eu călătoresc destul de des. Dar să nu mai vorbim despre răpiri. Să vă spun mai bine că iubesc epoca și timpul în care trăiesc. Sunt potrivit, cred, pentru aceste vremuri.

- Să trecem la eseuri, pentru că eu, trebuie să recunosc, sunt mult mai atras de eseurile dumneavoastră decât de romane. Vă felicit pe această cale pentru implicarea în viața cetății, pentru atitudinea promptă în legătură cu cele mai delicate probleme cotidiene. „Un rasism imaginar - islamofobie și culpabilitate”, de exemplu, este, dincolo de mesajele promovate, un act de normalitate pentru un intelectual occidental cu capul pe umeri. Cum am ajuns, stimate domn, să ne culpabilizăm dincolo de realitățile concrete? Cum a ajuns corectitudinea politică, promovată inițial în SUA, să ne îngrădească, de fapt, discursul, acțiunile, viețile? Cum se prezintă acum, din acest punct de vedere, Occidentul, Franța? La Paris s-au emis legi care promovează limbajul intruziv - riști o amendă dacă te adresezi, de exemplu, unei doamne cu formula „doamna doctor”, în loc de „doamna doctoră”/madame la docteur...

- Aceste legi nu există încă la Paris, ele au răzbătut în SUA și în Anglia. Franța rezistă. Utilizarea rezonabilă a unor formule de adresare este mai puternică decât corectitudinea politică. Dar riscul există, este prezent. Anumite formațiuni politice și minorități ar putea să intre la un moment dat în avantaj în lupta cu bunul simț. Pericolul nu este, așadar, exclus. Există, clar, strategii ale victimizării. Și când spun asta mă refer la strategiile minorităților care se victimizează sexual, rasial, religios. Le place să se prezinte drept noii damnați ai Pământului. Din păcate, și o parte feministă a căzut în această capcană, îngreunând legitimitatea unor revendicări poate corecte, nepătate de virulența victimizării minoritare extreme. Cam acesta ar fi provocarea de astăzi: identificarea și eliminarea acestei false victimizări.

Scopul? Culpabilizarea Europei

- Dar care ar fi ținta acestei victimizări?