Turcia: Presa de la Istanbul afirmă că Interpol ar fi exclus accesul Turciei la baza sa de date. Interpol neagă aceaste zvonuri

Organizația Internațională a Poliției Criminaliste (Interpol) a negat zvonurile potrivit cărora ar fi exclus accesul Turciei la baza sa de date, după ce Ankara ar fi încărcat o listă cu 60000 de persoane căutate ca urmare a posibilelor legături dintre acestea și ceea ce procurorii numesc Organizația Teroristă Fethullahistă (FETÖ).

Purtătorul de cuvânt al Interpol a declarat, în data de 6 iulie, că nu au fost impuse Turciei restricții de acces la bazele de date ale Interpol, inclusiv cu privire la persoane care au mandat internațional de arestare.

"Interpolul îi sprijină pe fiecare dintre cei 190 de membri ai noștri, căci acesta este unul dintre beneficiile cooperării în domeniul securității. Nu a fost impusă nicio limitare a accesului în bazele de date ale Interpol, inclusiv cu privire la persoanele care au mandat internațional în Turcia ", se arată în comunicat.

Interpolul a mai afirmat că anumite notificări ale țărilor membre nu au fost acceptate în baza sa de date din cauza "neîndeplinirii procedurale", ceea ce presupune lipsa unor documente necesare Interpolului.

Conform cotidianelor din Turcia, Interpolul a scos Turcia din baza sa de date, la 5 iulie, după ce Ankara a încărcat o listă cu 60.000 de persoane suspectate că ar avea legături cu mișcarea predicatorului islamic Fethullah Gülen, exilat în S.U.A.

Decizia de a suspenda accesul Turciei la baza de date cu privire la persoane căutate ar avea loc după încercarea de lovitură de stat din iulie 2016.

Conform reportajelor, Turcia a încărcat în rețea numele persoanelor suspectate că ar fi membre FETÖ, despre care se crede că s-ar afla în spatele loviturii de stat, după ce au fugit în afara țării. Reprezentanții Interpol ar fi spus că problema constituie "o chestiune de încredere".

Se pare că accesul la baza de date ar fi blocat de aproape un an, în ciuda protestelor autorităților de la Ankara.

Baza de date a Interpol, care include informații despre documentele de călătorie ale persoanelor căutate, le permite țărilor membre să-i rețină pe suspecți după ce seria și numărul pașaportului sunt descoperite în sistem. Reportajele susțin că Interpol ar fi luat decizia de a bloca apariția în sistem a seriei și numărului pașapoartelor persoanelor suspectate de a face parte din mișcarea lui Gülen.

Multe persoane suspectate de apartenență la mișcarea lui Gülen au fugit în afara țării după încercarea de lovitură de stat, inclusiv procurori precum Zekeriya Öz, Fikret Seçen și Celal Kara.

Soldați ai NATO, ofițeri de poliție și birocrați sunt printre persoanele căutate de procurorii din Turcia.