INTERPELARE. Pirtea vrea să știe după ce criterii CNI finanțează obiective strategice în Timiș
- Georgeta Petrovici
- 3 mai 2017, 10:18
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputat PNL, îl ia la întrebări pe ministrul Dezvoltării Regionale. Tema în discuție: cât de oportune sunt proiectele finanțate de București în Timișoara și Timiș. Sau sunt numai decizii politice.
Sunt obiectivele de investiții din Timișoara și Timiș gândite în baza oportunității pentru cetățeni sau avem de-a face cu decizii politice? Deputatul Marilen Pirtea (PNL) a solicitat miercuri în Parlament răspunsuri din partea lui Sevil Shhaideh, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale. ”Pentru ca Timișoara și județul Timiș să fie modernizate la standardele programului Capitală Europeană a Culturii, consider că sunt necesare mai multe intervenții strategice de utilitate publică și programarea realizării acestora în termenul cheie al anului 2020, pentru a deveni operaționale în 2021. Printre cele mai importante obiective de investiții se află și realizarea unei Săli Polivalente, a unui Complex Sportiv cu teren de fotbal și a unui Complex Olimpic de Natație, prin Compania Națională de Investiții (CNI). Am solicitat să mi se transmită care sunt criteriile prin care se stabilește amplasarea obiectivelor investiționale menționate mai sus, capacitatea acestora și în ce măsură va fi consultată și va participa la aceste decizii administrația locală din Timișoara, principalul beneficiar și administrator al investițiilor, mai ales cu privire la capacitatea sălii și funcțiunile complementare”, arată Pirtea.