Mai multe state membre ale Uniunii Europene sunt îngrijorate de secretomania care înconjoară negocierile pentru un acord comercial cu America.
Când președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit cu președintele SUA, Donald Trump, la Davos, la sfârșitul lui februarie, a declarat că va merge în curând la Washington și că cele două părți vor ajunge la un acord pentru rezolvarea diferendului comercial „în câteva săptămâni”.
Vizita lui Von der Leyen peste Ocean trebuia să aibă loc joi și vineri (6-7 februarie).
În schimb, ea l-a trimis în locul său pe delegatul comercial, Phil Hogan, și pe înaltul reprezentant pentru afaceri străine, Josep Borell, pentru a discuta cu administrația Trump.
Schimbarea a provocat nemulțumire în mai multe state membre UE, din cauza lipsei de informații și și-au exprimat „nervozitatea” față de ceea ce ar putea fi trecut în acord fără informarea lor, scrie Euractiv, citând mai mulți diplomați și responsabili europeni.
„Toată lumea este nervoasă, nimeni nu știe ce va face Comisia”, a declarat un diplomat, sub acoperirea anonimatului.
Acesta a adăugat că există sentimentul că prioritatea Ursulei von der Leyen, fostă ministru german al Apărării, este de a proteja interesele Germaniei și ale puternicei sale industrii de automobile, evitând taxe suplimentare în acest domeniu.
Trump a declarat că i-a spus lui von der Leyen la Davos că „dacă nu ajungem la nici un rezultat, voi fi nevoit să acționez, iar acțiunea vor fi taxele foarte mari pe mașini și pe alte lucruri care intră în țara noastră”.
Un alt diplomat UE, citat de Euractiv, a încercat să minimalizeze îngrijorările statelor membre, afirmând că „le-am împărtăși (îngrijorările) dacă nu fi încrezători în capacitatea Comisiei de a gestiona aceste negocieri comerciale”.
Același diplomat a adăugat că „Germania este foarte preocupată” de posibilele taxe. Însă, în ceea ce privește modul în care von der Leyen a acționat în primele sale luni de mandat. „suntem încrezători în capacitate ei de a lăsa deoparte naționalitatea sa specifică”.
Un responsabil al Comisiei, contactat de Euractiv, a amintit că mandatul de negociere încredințat de statele membre în primăvara trecută este „foarte clar”.
Unul dintre diplomații consultați a afirmat că Comisia dispune de „mult spațiu de manevră” pentru a negocia în cadrul mandatului, mai ales prin relaxarea măsurilor sanitare și fitosanitare, care ar putea facilita importul de produse agroalimentare americane.
Un înalt responsabil a declarat că ridicarea interdicției de a importa pui clorinați de către UE, o veche solicitate a Statelor Unite, ar putea intra în cadrul acestei facilitări.