Întrevederea dintre președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, desfășurată vineri seară la Moscova, s-a încheiat. După cum a anunțat Kremlinul, un ”text” pentru un viitor plan de pace este în curs de pregătire. transmit agențiile internaționale de presă
După se arată în anunțul Moscovei, negocierile tripartite au fost constructive și substanțiale și cei trei lideri vor avea duminică discuții telefonice. Până atunci vor continua contactele pentru elaborarea unui document privind soluționarea conflictului din Ucraina, transmit agențiile internaționale de presă, conform Agerpres.
Angela Merkel și Francois Hollande au părăsit deja Moscova.