Foștii marinari de pe "Fundulea" și-au făcut un obicei din a se revedea în această perioadă a anului. Mulți dintre ei sunt încă pe mare, nu pot veni toți la întâlnirea anuală, convocată cu încăpățânare de ofițerul mecanic Dacian Botta, dar câțiva tot apar. Vin cu soțiile. “Și atâta timp cât mă țin bateriile o să îi chem în fiecare an ca să ne vedem. Discutând între noi, amintirile de atunci se împrospătează și vin imagini tot timpul din partea cealaltă către tine, ca un flash back”, spune ofițerul. Nu au cum să uite momentul cumplit în care au fost atacați, fiind loviți în plin de rachetele cu napalm, care au distrus și incendiat nava. Comandantul navei și-a pierdut viața, alți doi marinari au suferit arsuri grave, ceilalți au fost ciuruiți de schije pe care, unii dintre ei, le poartă și acum în corp. “Suntem niște supraviețuitori. Am trecut al treilea botez, Botezul Focului”, spune, râzând, Dacian Botta. Se știe că după botezul de la naștere, marinarii trec, obligat, la primul lor voiaj, prin Botezul Mării. La întâlnirea din acest an, organizată la un restaurant de pe malul portului Constanța, domnul Botta a reușit, după încercări de ani de zile, să o găsească și să o aducă, pentru prima dată, pe Elena Lupu, văduva comandantului navei Fundulea.

Atacul a avut loc în data de 23 noiembrie 1987 în timp ce cargoul Fundulea, cu 30 de membri în echipaj, care transporta marmură, din Italia spre Kuweit, tranzita strâmtoarea Hurmuz, situată între Golful Persic și Golful Oman. Trecuse de primul filtru, o navă iraniană militară căreia i s-a raportat prin radio date despre marfă și destinație. A fost lăsată să treacă. Trei ore mai târziu nava Fundulea a fost interpelată de o altă navă iraniană, fără însemne militare și fără pavilion, care i-a somat pe români să oprească motoarele. După tei sferturi de oră, timp în care comandantul Radu Lupu le-a explicat în limba engleză, pe care se făceau că nu o pricep, asupra mărfii și a destinației, spunând explicit că este Kuweit, nava a simulat plecare. După câteva minute însă a făcut o întoarcere bruscă și a lansat, rapid, spre Fundulea, 10 rachete cu napalm, nouă dintre proiectile lovind cabina de comandă și corpul navei. Comandantul Radu Lupu, ofițerul de punte Gheorghe Foriș și bucătarul  Șaban Ibis au suferit răni grave. Comandantul a murit, trei luni mai târziu.

Nava Fundulea era supusă atacului terorist din strâmtoarea Hurmuz exact când Nicolae Ceaușescu era în Egipt într-o vizită oficială, fiind perceput ca mediator pentru pacea în Orientul Mijlociu. “A fost pur și simplu o conjunctură politică, din cauza regimului. La vremea respectivă Ceaușescu a împrumutat Egiptului câteva milioane de dolari cu ideea de ajutor, bani care au fost folosiți pentru înarmare, și au fost transferați, toată lumea cunoștea, către Irak. În contextul războiului Iran-Irak, la vremea respectivă, fiind cunoscute foarte bine scopurile acestui împrumut, atunci iranienii au acționat prompt. Prima navă românească apărută în zonă a fost un avertisment pentru Ceaușescu. Noi ne-am nimerit acolo. A fost karma noastră”, spune, acum, fără vreo reținere, ofițer șef mecanic al cargoului, Dumitru Delicote. El precizează că, inițial, nava cărase armament din România spre Egipt și, după descărcare,  navigaseră spre Italia de unde au încărcat marmură de Carrara pentru Kuweit. În strâmtoarea Hurmuz au fost astfel țintele atacului terorist iranian.

După ce membrii echipajului au fost spitalizați, primind îngrijri medicale, o parte din marinari s-a întors acasă după o săptămână, restul marinarilor, pe 31 decembrie 1987. Nu au avut voie să scoată o vorbă despre grozăvia prin care au trecut. “În țară când am ajuns, chiar din scara avionului am fost ținuți deoparte. A venit cineva în civil, cu grad mare în Securitate, care ne-a scos pe la Diplomați, ca să nu fim văzuți, să nu se afle nimic. Și am fost și avertizați, eu în mod special, nu care cumva să fac public sau să dau declarații ca nu cumva să afectăm relațiile între țări, între România și Iran. Am primit atunci interdicția de a părăsi orașul Constanța pentru o lungă perioadă de timp. Domnul Nicolae Dăscălescu, prim ministrul lui Ceaușescu, m-a avertizat în mod direct”, își amintește, cu revoltă în glas, domnul Dumitru Delicoti.

Adunați în jurul mesei, foștii marinari de pe Fundulea se simt bine, glumesc, dau noroc și varsă un strop pentru comandantul Radu Lupu. Văduva acestuia, Elena Lupu, este impresionantă de invitație, apreciind-o ca un “gest foarte frumos”. Și, amabilă, își deschide sufletul, povestind în premieră, pentru EVZ, tragedia prin care i-a trecut, în urmă cu 31 de ani, omul care a murit sub privirile ei. A ajuns la el, la spitalul din Dubai, a doua zi a Crăciunului din 1987, veghindu-l timp de trei luni. Înainte de a intra în comă, i-a povestit cum au fost atacați de nava iraniană. “A văzut echipajul tot jos, agitat, băieții i-au strigat, domnule comandant, se întorc! Și atunci, el le-a ordonat “Toată lumea la podea!” Și el a urcat sus în comandă să vorbească prin radiotelefon cu ei, să nu tragă. Și-a dat seama că vor trage. Că nu poți să transporți armament, să pui plăci de marmură de Carrara. Că el asta avea, acolo, în momentul acela. Dar ei au tras în plin. Și au știut unde să tragă. Au tras în comandă, acolo unde știau că este el, comandantul. L-au mințit. Adică au plecat de la vapor, s-au îndepărtat, au luat legătura cu rețeaua lor și li s-a spus că au fost păcăliți, că de fapt au plecat din România cu ce.. știți  (armament). Și au făcut nava bucățele”, spune doamna Lupu.

Văduva comandantului zâmbește amar când o întrebăm dacă statul roman și-a arătat în vreun fel recunoștința pentru sacrificarea soțului ei: “Nuu, nici un pic. Nici măcar cu o coroană de flori. La inmormântare au fost 160 de persoane, toți cu care a navigat de-a lungul anilor. Avea doar 47 de ani. Ca soț, a fost  era un om extraordinar”. A rămas singură în casa pe care familia o cumpărase, în rate, exact înainte de plecarea în ultimul voiaj. Soțul ei avea o asigurare pe viață, de 30.000 de dolari. Iar la ADAS, angajatele de la Asigurări i-au spus că din dosar reiese că domnul comandant a decedat în război. Că era zonă de război. Dar din 30.000 de dolari i-au trimis acasă, după câteva luni, suma de 7000 de lei. Iar asiguratorul din Londra a trimis în țară o despăgubire de 10.000 de dolari. În țară i s-a spus că 85% din sumă rămâne la statul român și 15% îi revine văduvei, “ dar nu i-am văzut niciodată”. Elena Lupu trăiește singură, cu o pensie de 750 de lei. “Acum, după atâția ani am avut surpriza asta minunată. M-a găsit domnul Dacian Botta de pe navă . Au fost drăguți, au venit la mine, m-am bucurat din tot sufletul. Cinste lor că m-au chemat”, le-a mulțumit doamna Lupu foștilor colegi ai soțului ei.

 

Citește și: