ÎNTÂLNIRE ANEVOIOASĂ între TRUMP și PUTIN. Liderii lumii întâmpine OBSTACOLE chiar înainte de SUMMITUL EPOCAL

Câteva mii de oameni au manifestat duminică la Helsinki, cu o zi înaintea unui summit istoric care va avea loc în capitala Finlandei între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin.

Manifestanţii - între 2.000 şi 2.500, potrivit poliţiei, câteva mii, potrivit organizatorilor -, s-au îndreptat spre Piaţa Senatului, lângă marea catedrală luterană din Helsinki, la doi paşi de palatul prezidenţial unde se vor întâlni pentru prima dată într-un summit bilateral preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin.

Manifestanţii au răspuns apelului adresat de colectivul Helsinki Calling, care include zeci de ONG-uri şi asociaţii.

Circa 50 de manifestanţi apropiaţi mişcării tinerilor eurosceptici, dar şi câţiva militanţi ai unei grupări de extremă dreapta şi-au exprimat sprijinul pentru Donald Trump, în centrul capitalei Helsinki.

Alte manifestaţii, cu o participare mai modestă, sunt prevăzute pentru luni, în timpul summitului, scrie Agerpres.ro.

Cotidianul finlandez Helsingin Sanomat a informat că a închiriat 300 de panouri în capitală pe care se poate citi în engleză şi în rusă "domnule preşedinte, bine aţi venit în ţara presei libere", o aluzie la faptul că Finlanda figurează cu regularitate în fruntea clasamentului ţărilor care respectă libertatea presei, alcătuit de organizaţia Reporteri fără Frontiere.