ÎNTLNIRE DE GRADUL ZERO între Putin și Merkel. Care este SCOPUL acestei „ÎNTREVEDERI”
- Iulia Moise
- 13 august 2018, 20:08
Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua sâmbătă o vizită în Germania, unde se întâlneşte cu cancelarul Angela Merkel pentru a discuta despre conflictele din Siria şi Ucraina, dar și despre problemele de ordin economoico-energetic”
Cei doi lideri urmează să aibă o întrevedere la ora 16.00 GMT (19.00, ora României) în Castelul Meseberg, o reşedinţă a Guvernului german care este situată la aproximativ 70 de kilometri nord de Berlin, informează digi24.ro
Un purtător de cuvânt al Cancelariei, Steffen Seibert, a precizat că principalele teme de discuție ale întrevederii vor fi „războiul din Siria, „situaţia în estul Ucrainei” şi „probleme economico-energetice”.
În ciuda faptului că pe fondul războiului din Ucraina, relațiile la nivel cel mai înalt între Rusia și Germania se răciseră, acestea au fost reluate cu doar câteva luni în urmă.
Aceasta nu este singura întrevedere care are loc între reprezentanții Germaniei și cei ai Rusiei. La sfârșitul lunii iulie, Merkel i-a primit, discret, pe şeful Statului Major rus Valeri Gherasimov, vizat de sancţiuni europene din cauza războiului din Ucraina, şi pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.
O temă importantă de discuție între Berlin şi Moscova este construirea şi darea în folosinţă, la sfârşitul anului 2019, a gazoductului Nord Stream II, pe sub Marea Baltică, care urmează să aprovizioneze Europa cu gaze naturale ruse care ocolesc Ucraina.
Merkel doreşte să obţină garanţii prin care Kievul va rămâne un actor în tranzitul gazelor naturale. În Siria, Germania joacă un rol secundar în cadrul coaliţiei angajate împotriva grupării Statul Islamic (SI), însă ea are relaţii strânse cu actori din regiune - precum Turcia sau kurzii din Irak.