Întâlnire istorică între China și Vatican. Și-au dat mâna după șapte decenii

China și Vatican nu mai întrețin relații diplomatice din 1951 din cauza unor diferende de ordin religios.

În premieră după șapte decenii, miniștrii de Externe ai Chinei și Vaticanului au avut o întâlnire, un nou semn de apropiere al relațiilor bilaterale după acordul din 2018 privind numirea unor episcopi în China.

Înghețul diplomatic între China și Vatican are la origine Beijingul. Partidul Comunist Chinez a exclus orice influență străină pe teritoriul chinez.

Totuși, gheața a fost oarecum spartă, vineri, la Munchen, în marja Conferinței de Securitate, unde ministrul chinez al afacerilor Externe, Wang Yi, și omologul său de la Vatican, monseniorul Paul Gakkagher, și-au dat mâna. Informația a fost publicată, sâmbătă, și de Cotidianul Poporului, organul Partidului Comunist Chinez.

Diplomați și reprezentanți ai celor două state s-au mai întâlnit deja, dar o întrevedere la acest nivel, în cadrul unui eveniment internațional, este inedită, comentează AFP.

Partidul Comunist Chinez se teme de orice organizație, în special de una religioasă, care ar putea să-și amenințe autoritatea în China. În special de potențiala influență politică a Papei asupra „stabilității sociale” din țară. China numără peste 12 milioane de catolici.

Aceștia sunt împărțiți între o biserică oficială (al cărui cler se supune și este validat de partid) și o biserică clandestină a cărei membri sunt deseori persecutați și arestați de autorități.

În practică, această fractură între catolici s-a redus, scrie Express, de la semnarea, în 2018, a unui acord istoric Beijing-Vatican privind numirea episcopilor, care a contribuit la încălzirea relațiilor bilaterale.  Acest text „provizoriu” oferă celor două părți un drept de control.

Papa Francisc a recunoscut episcopii chinezi care au fost numiți de Beijing fără aprobarea lui; guvernul chinez a făcut același lucru în cealaltă direcție. Acordul a permis „obținerea unor rezultate pozitive”, a apreciat, vineri, Wang Yi, în fața omologului său de la Vatican.

Din partea Sfântului Scaun, secretariatul Statului a salutat întâlnirea organizată „într-un climat cordial”. Papa Francisc nu-și ascunde dorința de a consolida relația cu Beijing.

Dar restabilirea legăturilor oficiale între cele două state rămâne complicată de materializat.  În special pentru că Vaticanul continuă să mențină relații diplomatice cu Taiwan.

Un impas, deoarece aceasta insulă populată de 23 de milioane de locuitori este considerata de Beijing ca o provincie chineză care așteaptă reunificarea.

foto: vatican news