"Evenimentul zilei TV" iti da si in aceasta saptamana "Intalnire cu vedeta preferata".

De astazi si pana luni, 25 iunie (data postei), puteti trimite talonul de participare la concurs pe adresa OP 1 CP 10, Bucuresti, si participa la tragerea la sorti pentru o discutie fata in fata cu Andrei Gheorghe. Talonul poate fi gasit in editia de vineri, 22 iunie, a ghidului TV. 

Esti un tip exploziv, de multe ori chiar intri in conflict cu invitatii tai. Este compatibila calitatea de moderator cu felul tau de a fi? Eu sunt mai hotarat, mai pasional. Nu sunt moderator, nu sunt un arbitru obiectiv, intelept, care intermediaza intre diferite pareri, fara sa incerce sa si-o impuna sau sa si-o manifeste pe a sa. Razvan Dumitrescu e moderator.

Tu ce esti? Eu sunt realizator. Adica acest produs e realizat de mine, ma reprezinta, are parti din personalitatea mea, din credintele mele.

Ce anume te-a facut sa o vrei pe Corina Dragotescu alaturi de tine in emisiune? Fata. Fata e primul lucru care te atrage. Urmaresti fete de o anumita calitate. E ca la un casting pentru Playboy, doar ca acolo cauti niste mameloane bine plasate, in timp ce aici cauti un soi de onestitate in privire. Cauti pe cineva credibil, desi credibilitatea e ceva greu de explicat, chiar inexplicabil; oamenii luati la intrebari nu stiu sa justifice foarte clar de ce o pesoana este credibila, iar alta nu. Insa credibilitatea exista. Robert Turcescu este un jurnalist credibil.

Ce anume din experienta din radio te ajuta foarte mult in televiziune? La radio vorbesti cu cineva care nu te vede, prin urmare inveti sa fii coerent, sa exprimi maximum de informatie intr-un timp relativ scurt, intre doua piese. Sa transmiti inclusiv informatii despre tine, ce fel de individ esti, ce interese ai, ce-ti trece prin cap...Toate aceastea se simt din voce, din tonalitate, din accent. Intr-o emisiune televizata poti sa umpli tacerile cu gesturi, cu mimica, te mai incrunti, dar la radio trebuie sa le umpli cu vorbe. In radio inveti sa asculti cu mare atentie pe cel care vorbeste, esti foarte vigilent, pentru ca interlocutorul tau reprezinta totalitatea universului in care te misti in acel moment si din care preiei informatie. Esti atent la constructia argumentelor, la taceri. Nu am incredere in niciun om de televiziune care n-a facut radio.

Cum creste si descreste audienta emisiunii tale? In functie de seriozitate. Cu cat esti mai serios, mai incruntat, cu atât audienta este mai mare. Vorbim aici despre o piata specifica, in care cererea din partea publicului este seriozitatea. O explicatie ar fi dominarea pietei de catre oameni seriosi, cum ar fi Cristian Tudor Popescu.

Oameni care nu fac bascalie? Oameni care nu au in interiorul fiintei lor ironie sau autoironie. Oameni care vorbesc in majuscule, raspicat. In general, cuvintele lor suna ca niste sentinte, sunt definitive. Iar publicul doreste aceasta intonatie specifica. Nu mai conteaza ce spui, nu mai conteaza argumentele, ci modul in care o spui. Incruntat, cu dintii stransi si foarte implicat. Atitudine care pe mine ma handicapeaza, pentru ca eu cred foarte mult in ironie, autoironie, detasare, lejeritate.

Ai jucat in „Amen” al lui Costa-Gavras si in „Tinerete fara tinerete” regizat de Coppola. Cum a fost sa lucrezi cu niste regizori celebri? Costa-Gavras e un personaj, iar tu esti cu el la masa, bei cafeaua la Hilton... E impresionant! Gavras si Coppola sunt oameni langa care ti se indoaie genunchii. Ii spuneam, mental, lui Coppola, in timp ce il vedeam lucrand : „Frate, eu am vazut „Nasul” noaptea, pe la doua, pitit intr-o videoteca!”... Am si legaturi cu ei, lumile in care am fost eu s-au intersectat cu lumile in care ei produceau. E o stare de incantare totala sa lucrezi cu ei.  

Te gandesti sa mai joci in roluri de mai mare intindere? Acum lucrez la un proiect, o piesa, o propunere din partea lui Alexander Hausvater. In proportie de 90% suntem hotarati sa-l facem. De fapt, sunt compus in proportie de 90% din proiectele mele. Imi place sa joc, sa scriu, sa fac radio, televiziune, marketing, management. Propunandu-ti foarte mult, ajungi sa realizezi pana la urma ceva.

De ce te-ai uita la emisiunea lui Gheorghe?M-as uita pentru ca Gheorghe nu e prost, este abil, vorbeste o limba normala si foarte corecta gramatical, m-as uita pentru ca m-ar surprinde, pentru ca este imprevizibil. Uneori, cand ies din emisie, imi spun: „Asta e televiziune!”. Televiziune nu inseamna ce zici, inseamna mai degraba ceea ce nu spui. Televiziune este cand, de 1 iunie, intr-o emisiune politica, invit trei pusti, doi copii si un adolescent. Genialul adolescent de 17 ani vorbeste in limba aceea genialoida, Corina incepe sa-l intrebe, sa-l sondeze si discutia dintre ei incepe sa capete o coerenta pentru privitor, in timp ce eu ma joc cu avioane din hartie cu ceilalti doi. In felul acesta se spun nenumarate lucruri despre inocenta, despre varste specifice, despre oameni care invata cuvinte si care cred ca repetarea lor duce la intelepciune... Sau, un alt exemplu despre ce inseamna televiziune: se cearta oamenii politici la masa, iar moderatorii se ridica si pleaca, in timp ce invitatii se cearta in continuare, fara sa isi dea seama ca au ramas singuri in platou. Simbolic, aveam in fata imaginea destinului clasei politice a Romaniei. Asta e televiziune!     

De ce nu ai intrat in politica?Ti se pare compania prea injositoare, nu ti-a placut ideea? N-am un singur raspuns. Tot ceea ce ai spus este valabil, dar nu este de suficient. Cred ca nu am intrat in politica pentru ca nu am avut niciodata atata credinta intr-un proiect, incat sa imi doresc sa ma implic in el. Nu spun asta dintr-o autosuficienta la adresa „mediocritatilor care n-au fost capabile sa-mi produca viziuni”. Mie nu mi s-a intamplat sa cred in ceva atat de grav, de important si de constant. Oricum, am facut politica, in felul meu: lupta impotriva lui Iliescu, a lui Nastase. Ies adesea din haina omului de presa. Nu fac politica institutionalizata pentru ca nu mi s-a intamplat sa-mi vina mie in minte sau sa vina cineva la mine cu un scenariu in care sa cred.    

De ce ii este frica lui Andrei Gheorghe? Mi-e frica sa muncesc toata ziua intr-un birou, mi-e frica de ratare, mi-e frica sa nu devin un mos rautacios, mi-e frica de multe lucruri... Dar acestea nu sunt frici, le-as spune mai degraba angoase, precautii, temeri. Frica iti e cand te bati, de exemplu, cand faci lucruri fizic periculoase. Gresesti daca transferi genul acesta de frici in cotidian, ajungi sa nu mai faci nimic.