ÎNT LNIREA MILENIULUI. Trump, față în față cu Putin. DISCUȚIA care poate SCHIMBA cursul lumii. Informații de la Kremlin

De la începutul mandatului prezidențial al lui Donald Trump, în noiembrie 2016, au existat discuții cu privire la o întâlnire serioasă între șeful de stat american și omologul său rus, Vladimir Putin. O astfel de întrevedere ar putea schimba radical mersul lumii, având în vedere statutul de superputeri ale celor două state.

Kremlinul a declarat luni că nu au avut loc până acum discuţii pregătitoare în legătură cu un summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump, de când acesta din urmă a lansat, într-o convorbire telefonică purtată la 20 martie, propunerea unei astfel de întâlniri, transmit Reuters şi AFP, conform agerpres.ro.

 

„În cursul discuţiei lor telefonice, Trump însuşi a fost cel care a propus o întâlnire. Trump a propus organizarea acestei întâlniri la Washington, la Casa Albă”, a declarat Iuri Uşakov, consilierul pe probleme internaţionale al preşedintelui rus, într-un briefing de presă.

„Însă ulterior, relaţiile noastre bilaterale s-au deteriorat din nou”, a explicat Uşakov, referindu-se la expulzările reciproce de diplomaţi în legătură cu otrăvirea cu un agent neurotoxic a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, pe teritoriul Marii Britanii.

„Pe fundalul acestor evenimente, este dificil să discutăm despre posibilitatea organizării unui summit”, a mai declarat Iuri Uşakov.

„Vrem să credem că discuţiile (despre un summit) vor începe. Vrem să sperăm că măsurile luate de americani pe baza unor acuzaţii gratuite vor fi ridicate şi că vom putem începe un dialog serios şi constructiv”, a adăugat el.

La 20 martie, Donald Trump a anunţat că i-a telefonat omologului său rus Vladimir Putin pentru a-l felicita pentru victoria în alegerile prezidenţiale, sugerând că cei doi lideri s-ar putea întâlni în curând, „într-un viitor nu prea îndepărtat” pentru a discuta despre cursa înarmărilor dintre cele două ţări, precum şi situaţia din Ucraina, Siria şi Coreea de Nord. „Am avut o conversaţie foarte bună”, declara atunci preşedintele american.