Insula maimuţelor EXISTĂ. Cel care a realizat documentarul despre aceasta şi-a riscat viaţa | VIDEO
- Angelo Tăutu
- 14 decembrie 2014, 02:24
Provin de la The Liberian Institute of Biomedical Research (Vilab II), care a jucat un rol important în dezvoltarea unor tratamente pentru hepatită, în anii 1970.
Este vorba despre cimpanzeii care “au făcut parte” din acest institut. La începutul anilor 2000, a fost închis, ca urmare a presiunii exercitate de grupurile pentru drepturile animalelor.
Cimpanzeii au fost eliberaţi pe o insulă liberiană situată pe râul Farmington, unde îşi trăiesc “viaţa de pensionari”. Insula a primit numele “Insula Maimuţelor” de la localnicii regiunii şi adăposteşte peste 60 de cimpanzei care permit numai îngrijitorilor pe care îi cunosc să se apropie de căminul lor.
Povestea lor a fost spusă într-un scurt documentar numit “Island of the Apes ”, realizat ca parte a promovării fimului “Dawn of the Planet of the Apes”, apărut anul acesta în cinematografe, potrivit totb.ro. Jurnalistul american Kaj Larsen a călătorit pe insulă şi a realizat documentarul, povestindu-şi inclusiv experienţa ajungerii pe insulă.
A fost aleasă
Localnicii l-au avertizat să nu pună piciorul pe insulă, dacă ţine la viaţa lui: maimuţele devin agresive în prezenţa străinilor. Însă se tem de apă, aşa că oricine rămâne în barcă, pe apă, este în siguranţă. Larsen a mers şi în campusul Vilab, fostul “loc de muncă” al cimpanzeilor şi a aflat că peste 100 de primate fuseseră injectate, acolo, cu diferite boli infecţioase, în scopul descoperirii unor tratamente. “Liberia a fost aleasă pentru că avem un număr mare de cimpanzei. Multă lume îi ţine ca animale de companie, dar după ce trec de vârsta de cinci ani, nu mai sunt potriviţi pentru aşa ceva. Astfel am obţinut animalele pe care le-am avut aici, până când am avut suficiente ca să le împerechem”, explică Betsy Brotman, fost director al Vilab.
Şi-a continuat misiunea
Cimpanzeii au fost eliberaţi, apoi, pe şase insule izolate, pentru că nu pot înota şi, astfel, nu exista riscul să ajungă în zone populate, pe care să le infecteze. Odată cu problemele apărute în Liberia în anul 1989, care au dus la două războaie civile, programul Vilab a fost în pericol. Cercetătorii încercau să îşi continue munca, dar şi să protejeze maimuţele deja eliberate pe insule (pe care le hrăneau şi le monitorizau). Până în 1993, centrul şi-a continuat misiunea şi a ajutat şi oameni victime ale războiului. În 1993, soţul lui Betsy a fost ucis. Ea a refuzat însă să abandoneze cimpanzeii, iar centrul a trecut şi prin al doilea război civil liberian. Laboratorul a fost închis când oamenii au început să îşi schimbe percepţia asupra testelor pe animale. Oameni de ştiinţă aveau că, cele mai multe teste făcute pe cimpanzei au fost mai degrabă crude decât eficiente. Documentarul realizat de Larsen spune, totuşi, că munca de cercetare dusă la Vilab de Betsy şi echipa ei a avut drept rezultat un vaccin salvator pentru hepatita de tip B şi o metodă de examinare pentru hepatita de tip C. “Deşi cimpanzeii erau infectaţi cu tipuri de hepatită când au fost aduşi aici, cei mai mulţi, dacă nu chiar toţi, s-au vindecat complet”, spune autorul documentarului.
În prezent, oamenii merg în fiecare zi pe insulă, pentru a duce provizii, pentru a observa cimpanzeii şi a verifica dacă sunt bine. Spre surprinderea jurnalistului american, la a doua sa vizită spre insulă, cimpanzeii s-au purtat mult mai bine – dar explicaţia era că echipa sa era însoţită de îngrijitorii pe care cimpanzeii îi cunoşteau de mult şi în care aveau totală încredere.