Instigare la violenţă. Un blogger rus, condamnat la 5 ani de închisoare

Un blogger din Rusia a fost condamnat la 5 ani de închisoare de o curte de justiţie care l-ar fi găsit vinovat de instigare la violenţă.

Este vorba despre Vladislav Siniţa care a fost condamnat marţi pentru că a publicat pe Twitter un mesaj în care ar îndemna la violenţă faţă de copiii poliţiştilor.

„Se vor uita la fotografii drăguțe cu familii fericite, vor studia geo-locația și apoi copilul curajosului om al legii într-o zi pur și simplu nu va veni de la școală.

În loc de copil, va veni prin poștă un CD cu un filmuleț”, a scris Sinița pe 31 iulie, în timpul protestelor care aveau loc la Moscova, unde poliţia a intervenit violent.

Protestele de la Moscova au izbucnit la jumătatea lunii iulie, în urma excluderii unor candidaţi independenţi din alegerile locale prevăzute la 8 septembrie.

Au fost efectuate mai mult de 3.000 de arestări, iar între cei reţinuţi s-au numărat conducătorii demonstraţiilor, inclusiv principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, potrivit publicaţiei deschide.md .

FOTO