Instanța Supremă dezbate mâine dosarul deputatului PSD Miron Mitrea
- Violeta Fotache
- 6 februarie 2014, 19:44
Conform noii proceduri penale, dosarul va intra în competența judecătorului de Cameră preliminară, chemat să decidă care acte ale procurorului sunt valabile şi în baza căror probe urmează a fi soluţionat fondul cauzei. Judecat pentru fapte de corupție în legătură cu renovarea casei mamei sale, Miron Mitrea ceruse la termenul din 28 ianuarie, fără succes, retrimiterea dosarului la DNA.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate vineri dosarul în care deputatul PSD Miron Mitrea este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei sale. La termenul anterior, judecătorii au respins solicitarea lui Mitrea privind retrimiterea dosarului său la DNA, în vederea refacerii urmăririi penale. Miron Mitrea invoca în cererea sa faptul că procurorii au încălcat mai multe proceduri privind întocmirea rechizitoriului, contestând şi modul în care Parlamentul a încuviinţat începerea urmăririi penale în cazul său. Prima dată, dosarul a fost returnat la DNA Reamintim că, iniţial, Miron Mitrea a fost trimis în judecată în anul 2009, însă în 2011 Instanţa Supremă a decis returnarea dosarului la DNA, pe motiv că erau diferenţe semnificative între acuzaţiile care i-au fost aduse în faza de urmărire penală şi acuzaţiile din rechizitoriu. După refacerea actului de sesizare a instanței de judecată, dosarul a fost retrimis instanței în octombrie 2013. Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Un alt inculpat în dosar este și Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.